Eurosport
"Am vrut să mă retrag!" Ce a spus Gabriela Ruse după calificarea în finala turneului de la Palermo
De
Publicat 24/07/2021 la 22:20 GMT+3
Gabriela Ruse s-a calificat în finala turneului de la Palermo, după ce a trecut în 3 seturi de Oceane Dodin. La finalul partidei, românca a declarat că a fost la un pas de a se retrage din semifinalele competiției din cauza oboselii.
Gabriela Ruse
Credit imagine: Getty Images
Gabriela Ruse a ajuns în a doua finală consecutivă, după cea de la Hamburg, turneu pe care l-a câștigat. Sâmbătă seară, românca a obținut biletul pentru finala turneului de la Palermo, după ce a învins-o pe Oceane Dodin în trei seturi, scor 6-7, 7-6, 6-1.
După meciul din semifinală, Ruse a declarat că s-a simțit extrem de obosită pe parcursul duelului cu Dodin, admițând că s-a gândit chiar la retragere.
"Am crezut că mă voi retrage, m-am simțit foarte obosită. Am fost amețită, nu-mi simțeam picioarele, nu-mi mai simțeam partea stângă. Am stat 3 minute în pauză, m-am gândit la situație, la ce se întâmplă. Sunt șocată, nu credeam că voi câștiga.
Dar sunt foarte fericită acum, sunt din nou într-o finală, ceea ce înseamnă foarte mult pentru mine. E ireal să fiu în finală la Palermo. Sunt în formă foarte bună, dar sunt foarte obosită, e greu să joci la același nivel în fiecare zi", a declarat Gabriela Ruse.
În finala turneului de la Palermo, românca o va înfrunta pe Danielle Collins, care a trecut în două seturi de Zhang Shuai, scor 6-4, 6-3. Partida din ultimul act al competiției se va disputa duminică, de la ora 13:00.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo