Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mayar Sherif, prima egipteancă învingătoare într-un turneu WTA!

Marian Ursescu

Publicat 02/10/2022 la 14:23 GMT+3

Africanca s-a impus în WTA 250 de la Parma, trecând în finală de Maria Sakkari. Ea a trebuit să joace și semifinala și finala în aceeași zi, dar a trecut cu bine peste moment. Va urca până pe locul 48 mondial, cel mai bun din carieră

Mayar Sherif

Credit imagine: Getty Images

Numărul 74 mondial, Mayar Sherif a devenit prima femeie din Egipt care a câștigat un turneu WTA. Ea a trecut în finala de la Parma cu 7-5, 6-3 de Maria Sakkari din Grecia, principala favorită. Succesul lui Sherif, în fața locului 7 mondial, a fost primul ei succes din carieră împotriva unei jucătoare din Top 10.

"Victoria înseamnă foarte mult pentru țara mea"

"Victoria înseamnă foarte mult pentru țara mea", a declarat imediat după meci Sherif. "Înseamnă foarte mult pentru oamenii de acasă, pentru familia mea, pentru toată munca grea, pentru toate luptele mentale din ultimele săptămâni. Sunt încântată și fericită. La asta nu m-am așteptat niciodată!", a spus bucuroasă Mayar Sherif.
Egipteanca a trebuit să joace două meciuri sâmbătă, pentru că ploaia a dat peste cap calculele organizatorilor. Sherif a învins-o în semifinale pe Ana Bogdan, românca favorită 6, (6-4, 3-6, 6-4), o partidă care a durat aproape trei ore. Sakkari a ajuns și ea în prima finală din 2022, de la Indian Welles încoace, după ce a trecut în penultimul act de Danka Kovinic, 7-5, 6-2.
"Sunt epuizată", a spus Sherif după cele două victorii. "A fost o zi foarte grea pentru mine, multe ore pe teren. Sunt foarte fericită că am reușit".
"Primul meci a fost greu din punct de vedere emoțional și mental. Au fost atât de multe momente cheie în meci, multă presiune. Dar după ce am câștigat acel meci mi-a dat multă încredere, așa că m-am folosit de asta pentru finala care a urmat", a declarat egipteanca.
Jucând în a doua ei finală WTA din carieră și prima din sezon, Sherif a profitat de procentul scăzut de la primul serviciu al lui Sakkari, doar 44%, și a convertit toate cele patru puncte de break pe care le-a avut în primul set. A jucat orice punct calculat, din spatele liniei de fund și a așteptat greșelile grecoaicei.

Locul 48 mondial de luni. Cea mai bună poziție ocupată

Au fost nu mai puțin de 7 breakuri în primul set. La 5-6, Sakkari a servit pentru a trimite setul în tie-break, a condus cu 40-15, dar nu a putut să închidă gameul. Primul set a durat 54 de minute!
Sakkari a început și setul doi cu 2-0, dar nu a reușit să-și mențină avantajul. În fața consecvenței necruțătoare a lui Sherif, Sakkari a continuat să greșească mult. Sherif a încheiat meciul cu 10 lovituri câștigătoare și 11 erori neforțate. Din cele 13 mingi de break, a concretizat 6. Sakkari a avut 22 de lovituri câștigătoare și tot atâtea erori neforțate.
Cu această înfrîngere, Maria ajunge la un record al finalelor WTA jucate de 1-5.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo