RECORD ABSOLUT | România, 16 reprezentanți la Roland Garros! Pe cine vom susține la Paris

Ediția din 2020 de la Roland Garros va fi inedită din multe puncte de vedere, însă pentru iubitorii sportului alb din România, turneul de la Paris va fi o adevărată încântare, asta pentru că vom avea record absolut de reprezentanți prezenți pe tablou.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

Așa cum vă relatasem în urmă cu două săptămâni faptul că vom avea un număr record de românce în calificările turneului de Grand Slam de la Roland Garros, prin intermediul informațiilor pe care freelancer-ul Daniel Radu (www.fb.me/danielradutenis) ni le-a furnizat în exclusivitate, astăzi revenim cu detalii proaspete din partea lui.
Recent, Gabriela Talabă (240 WTA) a acces și ea pe listă, după retrageri, egalând astfel numărul de "tricolore" angrenate vreodată în meciurile preliminare ale unei competiții de asemenea anvergură, în era Open (1968-prezent). Cifra "magică" este 7, cea pe care am întâlnit-o și în cadrul calificărilor US Open 2019.

Record absolut de reprezentanți români la Roland Garros

Iată numele celor 7 care vor păși pe zgura Open-ului Francez, începând din 22 septembrie:
La simplu masculin ne vom pune speranțele doar în Marius Copil (198 ATP).
Pe tabloul principal vor evolua:
Aceeași sursă mai notează faptul că la dublu vom putea vedea în acțiune următoarele perechi, cu mențiunea că toți tenismenii și toate tenismenele au avut dreptul să-și folosească inclusiv clasamentul de simplu pentru a se înscrie:
Per total, acesta este de asemenea un record în ultimii 52 de ani, urmând să fim pentru prima oară reprezentați de 16 sportivi într-un turneu major, dintre care 14 la feminin. Transmisia va fi asigurată de canalele Eurosport, dar și prin intermediul aplicației Eurosport Player. Meciurile de pe tablourile principale debutează pe 27 septembrie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo