Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Revenire de senzație în echipa Simonei Halep! Anunțul româncei înainte de noul sezon competițional

Irina Aldea

Actualizat 22/11/2021 la 18:46 GMT+2

Simona Halep a publicat pe contul personal de Instagram o fotografie prin care anunță o revenire de senzație în echipa ei. Este vorba despre fizioterapeutul Teo Cercel, care a fost alături de Sorana Cîrstea până de curând.

Simona Halep

Credit imagine: Instagram

La două luni după ce s-a despărțit de Darren Cahill, Simona Halep a anunțat o revenire de senzație în echipa sa. Este vorba despre un fizioterapeut foarte bine cotat, Teo Cercel, care a lucrat până de curând cu Sorana Cîrstea. Aproape toată cariera a lucrat Simona Halep cu Teo Cercel, până ce sportiva a avut o ieșire nervoasă la adresa fizioterapeutului la începutul lui 2020.
Între cei doi s-a produs un conflict înainte de Australian Open 2020, iar fostul lider mondial din WTA i-a strigat lui Darren Cahill în timpul meciului cu Ajla Tomljanovic de la Adelaide următorul mesaj: "Să-i spui lui Teo că am obosit!". Ulterior, preparatorul fizic s-a despărțit de echipa româncei, iar la scurt timp a fost cooptat de Sorana Cîrstea.

Teo Cercel, revenire de senzație în echipa Simonei Halep

Simona Halep a fost aspru criticată pentru decizia de a se despărțit de Teo Cercel, mai ales în contextul numeroaselor accidentări pe care le-a avut de înfruntat. Se pare că acum românca a revenit la sentimente mai bune pentru fizioterapeut și i-a anunțat revenirea în echipă printr-o postare pe contul de Instagram.
"Toată lumea e acasă acum. Vă mulțumesc, băieți, pentru că sunteți echipa-familia mea. Să lucrăm, dar mai întâi să zâmbim. Pentru Teo, zâmbetul este o muncă îndesfășurare", a scris Simona Halep pe contul personal de Instagram, făcând referire la faptul că fizioterapeutul său nu e prea zâmbăreț de fel. Campioana noastră a declarat în repetate rânduri că-și dorește să reintre în Top 10 WTA anul viitor, însă știe că pentru asta are nevoie de cea mai bună pregătire. Teo Cercel este acum responsabil pentru acest proces. Din echipa Simonei mai fac parte antrenorii Adrian Marcu și Daniel Dobre.
Dublă campioană de Grand Slam, Simona Halep va participa în 2021 la o competiție cu profil caritabil, "Africa Cares", chiar înainte de Crăciun, pe 18-19 decembrie. Sportiva noastră va fi însoțită la acest eveniment de nume uriașe din tenis, precum Venus Williams sau Martina Hingis. Un alt participant va fi Khololwam Montsi, considerată o stea în ascensiune în Africa de Sud, dar în prezent pe locul 780 ATP.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo