Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Kyrgios a lovit din nou! Mesaj savuros, după ce Djokovic a câștigat Roland Garros

Dani Morar

Actualizat 12/06/2023 la 18:04 GMT+3

Novak Djokovic a câștigat turneul de la Roland Garros și a cucerit astfel cel de-al 23-lea Grand Slam al carierei. La doar o zi după finala cu Ruud, Nick Kyrgios i-a transmis sârbului un mesaj plin de umor, iar reacția lui Nole a fost una savuroasă.

Djokovic - Ruud - Roland-Garros Rezumat

Novak Djokovic a câștigat finala de la Roland Garros 2023 și a cucerit al doilea titlu de Grand Slam al anului și al 23-lea al carierei. Sârbul pare că nu se va opri aici și vrea să scrie istorie anul acesta și să devină primul jucător care ia toate cele 4 turnee de Grand Slam într-un singur an, din 1969 încoace.
O mulțime de felicitări au curs pe rețelele de socializare, iar Nick Kyrgios nu putea rata ocazia de a-și felicita prietenul. Australianul a avut un mesaj în stilul caracteristic, plin de umor. Alături de o poză cu el și Nole pe zgură, el a scris o glumă, gratulându-l pe proaspătul campion pentru că i-ar fi urmat sfaturile.
"Felicitări, Novak Djokovic, pentru că mi-ai cerut sfatul despre cum să joci pe zgură și ai reușit să câștigi Roland Garros. Sunt mândru de tine și sunt aici, oricând. Cu dragoste, antrenorul Kyrgios", a fost mesajul australianului pe rețelele de socializare.
Răspundul lui Djokovic a fost la fel de savuros, intrând în jocul celui pe care l-a învins în finala de la Wimbledon de anul trecut: "La fel, frate. Dacă ai nevoie de sfaturi pentru jocul pe iarbă, sunt aici".
picture

Novak Djokovic, cel mai mare campion din istorie! #3 la Roland Garros, #23 de titluri de Grand Slam

Citește și:

Djokovic vrea să rescrie istoria în circuitul ATP

Sârbul vrea să scrie istorie și să cucerească toate cele 4 turnee de Grand Slam. Nole a mai fost aproape de a reuși acest lucru acum 2 ani, dar Daniil Medvedev l-a împiedicat chiar în finala de la US Open. Acum, noul lider din clasamentul ATP pare să joace mai bine ca niciodată și va căuta să triumfe la Wimbledon și la New York, putând să devină primul tenismen care cucerește toate turneele de Grand Slam dintr-un an, după Rod Laver, în 1969.
"Mi-ar plăcea să am o nouă ocazie în New York. Desigur, trebuie să câștig Wimbledon, care e total un alt munte de urcat. Faptul că am câștigat ultimele 4 titluri la Wimbledon îmi dă o grămadă de încredere și abia aștept să încerc iar.
Iubesc să joc acolo, e un turneu de vis, întotdeauna l-am simțit așa. Dacă voi câștiga aici, atunci voi avea ocazia să fac istorie în New York. Am fost la un pas de istorie, dar am ratat-o în acel meci cu Medvedev (n.r. finala de la US Open 2021, câștigată de jucătorul rus cu 6-4, 6-4, 6-4).
Am simțit iubirea oamenilor din New York și a publicului de acolo. Am fost copleșit de emoții, de felul în care m-au primit în acea zi. Abia aștept să merg înapoi și să joc în New York", a declarat Djokovic.
picture

Novak Djokovic, punct U-LU-I-TOR în finala cu Ruud, la Roland Garros! Așa a obținut primul break

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo