Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Roland Garros 2021 | Halep, dezvăluire în premieră pentru un fan italian. Ce și-a scris pe pereți

Cristian Mihală

Publicat 28/04/2021 la 11:29 GMT+3

Simona Halep e prezentă la Madrid, unde va evolua la turneul lui Ion Țiriac, dar și-a făcut timp să stea de vorbă cu fanii din întreaga lume. Campioana noastră a răspuns curiozității celor care îi țin pumnii turneu de turneu.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep nu e doar o campioană a românilor, ci a trecut la un nivel în care e prețuită și iubită pe orice meridian. Organizatorii de la Roland Garros au invitat-o în această săptămână la rubrica "#chattingwithfans", unde sportiva din Constanța le-a răspuns fanilor, prin zoom.
Învingătoare la Roland Garros și Wimbledon, super-campioana noastră a dezvăluit cum se pregătește mental pentru dispute, cum gestionează momentele grele, dar și cum a ajuns să aibă un spirit de luptătoare atât de accentuat: și-a scris pe pereți mesaje motivaționale, până a devenit natural să nu cedeze, indiferent de scor sau adversar.

Simona Halep, față în față cu fanii

Fan India: Care e lucrul tău favorit de la Paris și care e lucrul care îți place cel mai mult la Roland Garros?
Simona Halep: Să mă plimb pe străzi și să văd superba arhitectură a orașului. Acele clădiri sunt impresionante. Dacă mă refer la tenis, îmi place zgura de acolo, îmi plac arenele. Philippe Chatrier e stadionul meu preferat din toată lumea. Faptul că am câștigat atât la junioare, cât și ca senioare mă face să mă simt ca acasă acolo. Parisul e orașul meu favorit, iar Roland Garros e Grand Slamul meu preferat.
Fan Italia: Cum te motivezi în momentele dificile? Am văzut că în meciurile grele de multe ori reușești să revii, ești definiția sportivului care nu se dă bătut niciodată.
Mi-am construit puterea mentală pe asta, mi-am scris pe pereți că nu mă dau bătută niciodată. Ai dreptate cu observația ta. Mereu îmi place să lupt pentru șansele pe care le am. Chiar cred că există o șansă, indiferent de scor și meci. Nu cedez pentru că îmi doresc să fac rezultate mari în carieră. Muncesc cu un psiholog pe partea mentală și mă ajută să am mai multă încredere în mine, să am încredere că pot face lucruri mari. Când mă confrunt cu provocări în partide, le îmbrățișez și lupt în mod natural. Am făcut progrese mari în această direcție, iar acest lucru m-a ajutat să câștig Grand Slamuri.
Roland Garros 2021 va fi transmis în direct de Eurosport în perioada 30 mai - 13 iunie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo