Aryna Sabalenka e jucătoarea zilei la Roland Garros! De 12 ani nu s-a mai întâmplat așa ceva la French Open

Aryna Sabalenka s-a calificat în turul 2 la Roland Garros, după ce a îndeplinit o simplă formalitate în primul meci, impunându-se cu 6-1, 6-0 în fața Kamillei Rakhimova. Partida a durat doar o oră, iar jucătoarea din Belarus se va duela mai departe cu Jil Teichmann sau Lucrezia Stefanini.

Roland Garros 2025 începe pe 25 mai și va fi în exclusivitate în România pe Eurosport și Max

Sursa video: Eurosport

Aryna Sabalenka și-a început drumul către titlul de la Roland Garros cu o victorie categorică în fața Kamillei Rakhimova. Liderul mondial din clasamentul WTA nu i-a dat nicio șansă adversarei sale, cedând un singur game pe tot parcursul partidei și câștigând cu 6-1, 6-0.
Betano.
Betano.Credit imagine: Getty Images
Toată emoția de la Roland Garros de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Partida a început cu Sabalenka la serviciu, aceasta adjudecându-și primul game fără emoții. A urmat apoi și primul break al partidei, jucătoarea din Belarus fructificând a doua minge de break pe care și-a creat-o al 40-40.
Rakhimova a izbutit să câștige primul game abia la 3-0, dar nu i-a făcut față liderului mondial până la finalul primului set. Kamilla a mai cedat o dată pe propriul serviciu, iar Aryna a jucat fără greșeală, impunându-se în runda inaugurală cu 6-1, după doar 26 de minute de joc.
Setul secund a debutat rău pentru Rakhimova, care a cedat de două ori pe propriul serviciu, în primele 3 game-uri, iar ulterior, adversara sa a făcut 4-0, după ce a salvat două mingi de break.
Rakhimova a căzut total, iar Sabalenka nu i-a mai dat nicio șansă, reușind un bagel în setul secund, pe care l-a câștigat cu 6-0.
Sabalenka a trecut de fiecare dată de turul 1 la Roland Garros, în cele 7 încercări de până acum. Doar Daria Kasatkina, Caroline Garcia, Elise Mertens și Iga Swiatek au mai reușit asta în trecut.
Aryna Sabalenka e principala favorită a turneului și a cedat un singur game în meciul inaugural. Din 2013 nu mai cedase o favorită atât de puține game-uri în primul tur de la Roland Garros, atunci când Serena Williams câștiga cu același scor în fața Annei Tatishvili.

Aryna Sabalenka, mai încrezătoare ca niciodată în forțele sale, înainte de Roland Garros

În ceea ce privește forma ei actuală, Sabalenka nu a ascuns faptul că se simte foarte încrezătoare în forțele sale: "Sunt super fericită că m-am întors aici. Acest turneu este atât de frumos și aștept cu nerăbdare să joc primul meu meci aici. Simt că mi-am îmbunătățit mult tenisul pe zgură de-a lungul anilor. Fizic, mental și din punct de vedere al tenisului, mă simt mai puternic ca niciodată pe zgură.".
Finalistă la Stuttgart (a pierdut la Ostapenko) și campioană la Madrid în acest an, Aryna este lider detașat în clasamentul WTA, dar a subliniat că acest statut nu contează la turneele de Grand Slam, astfel că s-a pregătit foarte bine și va fi foarte concentrată pe fiecare meci: "Pregătirea fizică este aceeași, nu există nicio diferență. Nu contează ce clasament ai când vine un turneu de Grand Slam. Am văzut asta în trecut, când au existat surprize și dezamăgiri la aceste turnee. Clasamentul nu mai contează la fel de mult. Încerc doar să mă concentrez pe jocul meu și, în aceste zile, știu că mă pot descurca bine pe zgură. Mă simt foarte puternică și super entuziasmată și cred că acesta este anul în care mă simt cu adevărat mândră de mine pe zgură.".
În 2024, Sabalenka și-a distrus adversarele până în sferturile de finală, pierzând doar 18 game-uri în primele 4 partide, dar acolo a cedat surprinzător în fața Mirrei Andreeva. Eșecul s-a datorat și unor probleme stomacale pe care le-a avut bielorusa, care a insistat că are o motivație suplimentară după ce a pățit anul trecut. Aryna nu s-a ferit să afirme că scopul său este câștigarea trofeului, deoarece doar un parcurs lung, chiar și o finală jucată, i-ar crea mai multă frustrare decât satisfacție.
"De atunci (n.r. de la meciul cu Andreeva din 2024) am făcut câteva ajustări la dieta mea și m-am asigurat că asta nu se va mai întâmpla niciodată. Desigur, sunt super motivată, pentru că anul trecut m-am simțit foarte pregătită să ajung în fazele finale ale turneului, dar da, corpul meu nu a simțit la fel. Așa că anul acesta sunt mai motivată decât anul trecut.
Cred că, în acest moment al carierei mele este vorba despre câștigarea titlurilor, a trofeelor ​​mari și cred că trebuie să-ți stabilești obiective cu adevărat mari. Da, poate uneori chiar obiective foarte nebunești. Da, îmi place mai mult să câștig decât să ajung în finală, pentru că e nasol să pierzi în finală, urăsc asta, așa că nu acesta este obiectivul meu.", a adăugat liderul WTA.
Aryna Sabalenka nu a avut foarte multă șansă la tragerea la sorți, pe jumătatea sa de tabloul fiind repartizată Iga Swaitek. În mod normal, bielorusa nu ar trebui să aibă probleme în a ajunge în fazele finale de la Paris. După duelul cu Kamilla Rakhimova, aceasta va juca împotriva lui Jil Teichmann sau a Lucreziei Stefanini, jucătoare venită din calificări. Un prim test serios pentru Aryna ar putea fi în turul 3, contra lui Daniele Collins, pentru ca în optimi Amanda Anisimova sau Clara Tauson să fie cele mai probabile adversare ale sale. În sferturi, bielorusa și-au putea lua revanșa față de Qinwen Zheng după eșecul de la Roma, iar în semifinale Iga Swiatek sau Jasmine Paolini ar urma să stea între ea și marea finală. De pe jumătatea inferioară de tablou, Coco Gauff și Mirra Andreeva sunt marile favorite să ajungă în ultimul act.
Roland Garros 2025 se desfășoară în perioada 25 mai - 8 iunie și se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo