Eurosport
#Favoriții Alexander Zverev l-a învins lejer pe Davidovich-Fokina și e primul semifinalist de la Roland Garros
De
Publicat 08/06/2021 la 19:52 GMT+3
Alexander Zverev a trecut mai ușor decât era de așteptat de ibericul Alejandro Davidovich-Fokina, scor 6-4, 6-1, 6-1, devenind astfel primul semifinalist de la Roland Garros 2021.
Alexander Zverev s-a calificat în semifinalele de la Roland Garros
Credit imagine: Getty Images
Alexander Zverev a început greoi turneul de la Roland Garros, fiind nevoit să revină de la 0-2 la seturi în primul tur, contra conaționalului Otte, dar germanul și-a găsit apoi cadența și nu a mai cedat niciun set în următoarele 3 meciuri, cu Safiullin, Djere și Nishikori.
Meciul din sferturile de finală contra tânărului Alejandro Davidovich-Fokina se anunța unul dificil pentru al 6-lea jucător al lumii, însă ibericul s-a ridicat numai în startul partidei la nivelul unui asemenea confruntări. Primul set a fost total atipic pentru un meci de băieți, ambii jucători reușind să câștige de mai multe ori pe serviciul adversarului.
Alexander Zverev, primul semifinalist de la Roland Garros
Câștig de cauză a avut Zverev, care s-a impus cu 6-4, ceea ce i-a dat un plus de încredere neamțului. Davidovich-Fokina a cedat total în următoarele 2 seturi, pe care le-a pierdut cu același scor, 6-1, astfel că Zverev avansează fără probleme în semifinale, după numai o oră și 38 de minute de joc.
Calificarea în careul de ași reprezintă cea mai bună performanță pentru Zverev la Roland Garros, el oprindu-se în sferturile de finală la edițiile din 2018 și 2019.
Pentru un loc în marea finală, Zverev se va duela cu învingătorul disputei Stefanos Tsitsipas - Daniil Medvedev, care vor juca în această seară, de la ora 22:00, în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player.
Orice lovitură de la Roland Garros de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo