Sofia Kenin (21 de ani, 6 WTA) s-a calificat în cea de-a doua finală de Grand Slam din carieră, după ce a trecut de Petra Kvitova (30 de ani, 11 WTA) în semifinalele de la Roland Garros (6-4, 7-5), la capătul unui meci care a durat o oră și 45 de minute de joc. Cap de serie numărul patru, Sofia a jucat excelent, a fost agresivă în permanență și nu a lăsat-o pe Kvitova să revină în meci, chiar dacă cehoaica a avut multe șanse de break.

Petra a fost nevoită adesea să se apere în meci și a avut parte de prea puține momente în care a putut ataca. După un meci de o oră și 45 de minute, Sofia Kenin a obținut calificarea în marea finală de la Roland Garros. Pentru trofeu, americanca se va duela, sâmbătă, cu Iga Swiatek, care nu a cedat niciun set în drumul ei spre finală. Mai mult, a eliminat-o în optimile de finală pe jucătoarea cotată cel mai bine la câștigarea trofeului, Simona Halep.

Tenis
Turneul Campioanelor, doar un exercițiu de imaginație în 2020. Halep, constanta WTA Finals din 2014
ACUM 18 ORE

Sofia Kenin, la a doua finală de Grand Slam din 2020

După ce a câștigat la Australian Open la începutul acestui sezon, Sofia Kenin merge cu încredere în finala de la Paris. Ea le-a învins la Roland Garros pe Samsonova, Bogdan, Bara, Ferro, Collins și Kvitova și a pierdut 4 seturi. Kenin și Iga s-au mai întâlnit o dată, la junioare, chiar la Roland Garros, în 2016. Atunci se impunea Iga cu scorul de 6-4, 7-5 în turul al treilea.

"A fost foarte greu azi, Petra este o adversară redutabilă, puternică, are un joc agresiv și un serviciu foarte precis. Știam că trebuie să-mi etalez cel mai bun tenis al meu pentru a câștiga acest meci. Sunt foarte mândră de mine, de cum am jucat azi. A fost o partidă grozavă și sunt foarte fericită. Am reușit să câștig în Australia, acolo am avut meciuri foarte grele timp de două săptămâni, iar aici sunt foarte fericită că am ajuns atât de departe. Mă voi bucura mult de acest moment, iar mâine mă voi pregăti pentru finală. Am jucat cu Iga la junioare, chiar la Roland Garros. Atunci am pierdut, a fost un meci pe muchie de cuțit. Mă voi pregăti, voi da tot ce am mai bun în finala de sâmbătă", a spus Sofia Kenin la finalul meciului, la interviul acordat pentru Marion Bartoli.

https://imgresizer.eurosport.com/unsafe/0x0/filters:format(jpeg):focal(1287x425:1289x423)/origin-imgresizer.eurosport.com/2020/10/08/2910021.jpg
Roland-Garros
Reacția "rece" a lui Kenin, după ce a pierdut finala la Roland Garros, suferind la capitolul fizic
10/10/2020 LA 16:04
Roland-Garros women
Tim Henman anticipează o surpriză plăcută la Paris: "Dacă ar câștiga Petra, ar fi o poveste grozavă"
08/10/2020 LA 14:07