Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Djokovic se va vaccina, de frica lui Nadal. Anunțul făcut de omul care i-a scris autobiografia

Cristian Mihală

Publicat 02/02/2022 la 08:46 GMT+2

Daniel Miks, omul care a scris una dintre cărțile autobiografice ale lui Djokovic, a mărturisit că are informații că Nole cochetează cu ideea de a se vaccina, după ce a pățit în Australia. Sârbul nu va avea acces la multe turnee, fără vaccin, și se teme că nu îl va mai depăși niciodată pe Rafa Nadal.

Visuel Nadal-Djokovic à Roland-Garros 2021

Credit imagine: Eurosport

Rafael Nadal a ajuns la 21 de Grand Slamuri și este mare favorit și la Roland Garros, acolo unde se poate distanța la două GS-uri distanță de urmăritorii Djokovic și Federer. Sârbul, încă număr unu mondial, nu a avut șansa să își apere titlul la Australian Open, turneul său preferat și nu știe încă dacă va putea participa la vreun turneu de Mare Șlem în 2022, dacă nu se vaccinează. În consecință, Novak ia în calcul serios să își administreze una din dozele complete ale vaccinului anti-COVID, pentru a putea participa la competiții.
Informația a fost oferită de Daniel Miks, cel care a scris una dintre cărțile autobiografice ale sârbului.
"După ceea am auzit în rândul apropiaților săi, cred că Djokovic sa va vaccina", a spus în timpul unei apariții la televiziunea "Servus", anunță blic.rs.
Întrebat dacă la această decizie a contribuit și triumful lui Nadal de la Melbourne, Miks a confirmat că Nole se teme că nu va mai reuși să recupereze ecartul față de Rafa, dacă nu se imunizează. Fără Djokovic la Roland Garros, "Matadorul" ar avea de îndeplinit o simplă formalitate, cred majoritatea specialiștilor.
"Cred că finala de la Melbourne și cel de-al 21-lea titlu de Grand Slam câștigat de Nadal au contribuit și ele la această decizie a lui Novak", a mai spus Miks.
CITEȘTE ȘI:

Francezii au anunțat oficial că nimeni nu poate concura în Hexagon fără vaccin

Sportivilor veniţi din străinătate li se va permite să ia parte la întrecerile din Franța doar "dacă prezintă un program complet de vaccinare în ţara lor şi sub rezerva respectării unui protocol strict în bula sanitară", inclusiv un test efectuat "cu mai puţin de 24 de ore" înainte de intrarea în competiţie.
Asta înseamnă că sunt acceptate toate tipurile de vaccinuri, inclusiv vaccinul rusesc Sputnik sau vaccinurile chinezeşti Sinvoac şi Sinopharm. Totodată, sportivii care nu au avut acces la o doză de rapel în ţara lor vor trebui să respecte protocolul şi să fie testaţi cu o zi înainte de competiţie.
Aceste reguli se vor aplica imediat, pentru Grand Slam-ul de judo de la Paris (5-6 februarie), precum şi pentru Turneul celor Şase Naţiuni la rugby sau meciurile din cupele europene de fotbal programate în următoarele săptămâni, precum cel dintre Olympique Marseille şi Qarabag (Azerbaidjan), din Europa Conference League.
Vaccinul Sputnik V este folosit de câteva zeci de ţări, iar fiabilitatea sa a fost validată de revista medicală The Lancet, dar deocamdată nu a fost aprobat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Pe 17 ianuarie, a doua zi după expulzarea din Australia a tenismanului sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, guvernul francez şi-a clarificat doctrina cu privire la sportivii străini care vin la o competiţie majoră, inclusiv turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, aceştia urmând să prezinte dovada vaccinării, la fel ca toţi ceilalţi.
Până la startul Roland Garros, regulile se mai pot schimba, în funcție de ce se întâmplă cu pandemia, însă în acest moment se știe că certificatul de vaccinare va fi necesar şi pe 23 mai. Novak Djokovic nu va putea beneficia de o excepţie în baza infectării sale cu Covid-19 în decembrie, deoarece depăşeşte termenul de patru luni de la contractarea virusului, stabilit de autorităţile franceze.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo