Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#Favoriții Roland Garros | Ce le-a spus anchetatorilor jucătoarea reținută la Paris pentru trucare de meciuri

Cristian Mihală

Publicat 05/06/2021 la 12:29 GMT+3

Yana Sizikova a fost arestată ieri și dusă în fața procurorilor, fiind suspectă că a trucat un game în proba de dublu la Roland Garros 2020, pentru pariuri. Rusoaica s-a apărat, susținând doar că a avut câteva momente mai slabe.

Yana Sizikova

Credit imagine: Imago

Specialistă în proba de dublu, tenismena rusă Yana Sizikova, în vârstă de 26 de ani, a fost reținută la turneul de tenis de la Roland Garros și se află în arest la Paris. Ea este acuzată de trucare de meciuri la ediția trecută a Mareli Premiu parisian.
Sizikova, care se află pe locul 101 la dublu, nu a comentat acuzațiile aduse, însă jurnaliștii francezi au aflat ce le-a spus procurorilor. Ancheta privind presupusele meciuri trucate a fost lansată în octombrie, anul trecut, fiind cercetate suspiciunile de "fraudă organizată" și "corupție sportivă". La acea vreme, o sursă apropiată anchetei a declarat pentru BBC că se examinează mai mulți jucători, inclusiv Sizikova.
Unul din meciurile suspecte este cel jucat de Sizikova și de partenera sa americană Madison Brengle, și pierdut în fața perechii române Andreea Mitu și Patricia Maria Țig, în runda inaugurală a turneului. Suspiciunile au apărut după ce casele de pariuri au observat că sute de mii de euro au fost pariate pe un break, în al doilea set. E vorba de sume de zeci de ori mai mari decât se mizează în mod normal în astfel de dispute.

Ce le-a spus Sizikova, jucătoarea reținută la Paris, în fața anchetatorilor

Vineri, procuratura din Paris a declarat pentru Associated Press că Sizikova a fost arestată sub acuzația de "luare de mită sportivă și fraudă organizată", dar nu a oferit alte detalii. Se pare că ar fi fost arestată când ieșea de la sesiunea de masaj, după meciul din prima rundă cu noua coechipieră Yekaterina Alexandrova. Acestea au pierdut în două seturi, în fața perechii australiene Storm Sanders și Ajla Tomjanovic.
Camera de hotel a lui Sizikova a fost, de asemenea, percheziționată, potrivit ziarului Le Parisien, care a raportat pentru prima dată arestarea ei. Jurnaliștii sursei citate au venit în această dimineață cu noi detalii, precizând că Siziakova nu a recunoscut nimic, susținându-și nevinovăția.
"O dublă greșeală sau o minge trimisă în fileu nu înseamnă că am trucat partida", a spus sportiva rusă în Le Parisien.
Gameul în cauză, în urma căruia Siziakova a ajuns să fie reținută
picture

Gameul de la Roland Garros care a dus la arestarea Sizikovei. Cum s-a "predat" în duelul cu Mitu/Țig

Trucarea meciurilor este recunoscută ca o problemă gravă în tenisul profesionist, iar o serie de investigații au dus la interdicții pe viață pentru unii jucători. Cu toate acestea, aceste interdicții au implicat de obicei jucători slab clasați, care concurează la turnee de nivel inferior, sportivi care luptă să-și câștige existența prin sport. Acum, vorbim de un meci la cel mai înalt nivel, în cadrul unui Grand Slam, chiar dacă ne raportăm la proba de dublu.
De notat că acel game nu înseamnă automat că Sizikova a cedat deliberat meciul, ci doar că ar fi trucat un game, pe propriul serviciu, pentru pariuri, în restul confruntării putând să evolueze la nivelul obișnuit.
Orice lovitură de la Roland Garros de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo