Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mats Wilander a analizat colaborarea Halep-Mouratoglou! La ce capitol crede că va progresa românca

Nicu Savin

Actualizat 25/05/2022 la 22:42 GMT+3

Mats Wilander a vorbit despre schimbarea pe care Simona Halep o va avea în jocul său odată cu începerea colaborării cu Patrick Mouratoglou. Expertul Eurosport a declarat că sportiva noastră este pe mâini bune și crede că aceasta va progresa mult la capitolul agresivitate sub îndrumarea antrenorului francez.

Mats Wilander, convins că Simona Halep va deveni mai agresivă sub conducerea lui Mouratoglou

Simona Halep se află, la Roland Garros, la primul turneu de Grand Slam avându-l pe Patrick Mouratoglou în lojă. Colaborarea dintre cei doi a început de curând, iar sportiva noastră a arătat destule lucruri pozitive la turneele de la Madrid și Roma, însă în primul tur de la Paris s-a chinuit cu Nastasja Mariana Schunk, o jucătoare mult mai slab cotată.
Majoritatea specialiștilor consideră că Simona a dat o adevărată lovitură cooptându-l pe Mouratoglou în echipa sa. De aceeași părere este și Mats Wilander, una dintre cele mai respectate voci din lumea tenisului.
Citește și:

Mats Wilander, convins că Simona Halep va progresa sub conducerea lui Mouratoglou

Expertul Eurosport e de părere că Simona a ajuns pe mâini bune și este convins că aceasta va progresa sub îndrumarea noului antrenor, în special la capitolul agresivitate.
"Observ o diferență în jocul Simonei Halep cu fiecare an care trece. Încearcă să fie puțin mai agresivă și aceasta este evoluția naturală a majorității jucătoarelor de tenis, mai ales când au câștigat câteva turnee de Grand Slam.
Văd schimbări la ea și cred că,prin ajutorul lui Patrick Mouratoglou, Simona Halep va avea mai multă încredere, pentru că el a lucrat atât de mult cu Serena și a ajutat-o în acest sens. Dar, pe de altă parte, Darren Cahill este unul dintre cei mai buni antrenori din toate timpurile. Cred totuși că Simona Halep este pe mâini bune, dar va depinde de ea să implementeze acele schimbări de agresivitate în meciuri.", a spus Mats Wilander în Cubul Eurosport.
Simona Halep va reveni pe teren la Roland Garros joi, când o va întâlni în turul secund pe Qinwen Zheng. Partida va fi a 3-a a zilei pe arena Simonne Mathieu, după duelurile Pliskova - Jeanjean și Tiafoe - Goffin, și va începe în jurul orei 16:00. Meciul Simonei Halep va fi în direct și în exclusivitate pe Eurosport 1 și Eurosport Player.
Grand Slam-ul de la Roland Garros, al doilea al sezonului, este programat între 22 mai - 5 iunie și va putea fi urmărit în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
Roland Garros 2022 - 26 mai, transmisiuni Eurosport 1&2
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo