Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Incursiune printre favoriții de la Monte-Carlo

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 11/04/2022 la 13:00 GMT+3

Se anunță o săptămână spectaculoasă în Franța. Toți ochii vor fi pe Djokovic, Tsitsipas, Alcaraz, dar și pe Zverev sau Ruud

Stefanos Tsitsipas et Novak Djokovic

Credit imagine: Getty Images

De MARIAN URSESCU
Primul turneu ATP Masters 1000 a debutat duminică, la Monte-Carlo. Primii favoriții intră pe terenurile cu zgură roșie abia de marți. Cine se va impune în Franța în absența lui Rafael Nadal, cel care din cauza unei fracturi de stres la coaste va rata unul dintre turneele favorite? Nadal are 11 titluri la Monte Carlo și 12 finale jucate și deține și recordul de succese consecutive:6.
Specialiștii iau în considerare cel puțin 6 nume, incluzându-I aici pe primii cinci capi de serie. Ei sunt, alături de noua senzație, Carlos Alcaraz, cei mai îndreptățiți să pună mâna pe trofeu.

Nole, din nou din postura de lider mondial

Novak Djokovici revine pentru al doilea turneu ATP în 2022. A pierdut în sferturile de finală la Dubai, imediat cedând primul loc în clasamentul mondial. La Monte Carlo sârbul revine însă pe locul 1 ATP. Statutul de favorit 1 nu-i oferă deloc un traseu lejer. L-ar putea înfrunta pe Alcaraz în sferturile de finală. În turul 3 va avea încă un adversar dificil, ori Roberto Bautista Agut, ori Daniel Evans
Luni, Djokovic își va începe cea de-a 365-a săptămână în topul clasamentului ATP, extinzându-și propriul record. În vârstă de 34 de ani, Nole a ridicat titlul la Monte-Carlo în 2013 și 2015 și deține un record de 35-12 la turneul din Franța.

Tsitsipas are de apărat titlul din 2021

Stefanos Tsitsipas este favoritul 3 și va avea de apărat titlul cucerit în 2021. Grecul a avut o perioadă fulminantă după ce s-a impus la Monte Carlo, fără să piadă set! A ajuns în finală la Barcelona, a câștigat titlul la Lyon și a ajuns în prima sa finală de Grand Slam la Roland Garros.
Stefanos Tsitsipas - Monte Carlo 2021
Toate cele șapte titluri ale lui Tsitsipas au venit în Europa, la fel ca cel mai bun rezultat al său în turneele ATP din 2022, de până acumm, finală la Rotterdam. El intră în Monte-Carlo după ce a înregistrat un record de 3-2 la Indian Wells și Miami, învins în Florida de Alcaraz.

Alcaraz se întoarce la prima dragoste, zgura

Carlos Alcaraz, spaniolul în vârstă de 18 ani a crescut pe terenuri pe zgură, dar după ce a ajuns la un record de 10-1 pe hard, mulți s-au întrebat dacă terenurile dure nu s-ar potrivi mai bine stilului său. Noua senzație a tenisului a câștigat primul său titlu ATP Master 1000 la Miami și a ajuns în semifinale la
Indian Wells. "Tot ce pot spune este că am două titluri pe zgură și unul pe teren dur", a spus Alcaraz pentru ATP. "Mă simt foarte confortabil pe ambele suprafețe, așa că nu mă deranjează să joc pe zgură sau pe hard”, a adăugat el. Cele două titluri ale sale pe zgură au venit la Umag, în iulie anul trecut, și la Rio de Janeiro, în februarie. Cap de serie 8, Alcaraz intră la Monte Carlo de pe locul 11 mondial, cea mai bună poziție a carierei. Alcaraz ar putea să dea în turul 3 peste campionul de la Indian Wells, Taylor Fritz, înaintea unui potential sfert de finală cu Djokovic.

Trei titluri pe zgura roșie europeană

Alexander Zverev este de cinci ori campion ATP Masters 1000, inclusiv trei titluri pe zgura roșie europeană. Cel mai bun rezultat la Monte-Carlo al germanului, numărul 3 mondial, a venit în 2018, când a ajuns în semifinale. El deține un record de 8-5 la eveniment, dar are 2-2 în ultimele sale două apariții, înclinându-se în turul 2 de fiecare dată. În 2022 a reușit o finală, la Montpellier, acolo unde a pierdut în fața campionului ATP Tour Alexander Bublik.

Oamenii capabili de surprize

Casper Ruud a ajuns în finală la ATP Masters 1000, pe terenurile dure din Miami. Acum, revenit pe zgura lui favorită, al patrulea cap de serie căuta să-și îmbunătățească semifinalele atinse la Monte-Carlo în 2021. Tot în 2021 și, tot pe zgură, el bifase semifinalele și la Madrid. Șase dintre cele șapte titluri ATP Tour ale lui Ruud au venit pe zgură, deși încă își caută primul trofeu Masters 1000.
Casper Ruud (Masters 1000 Miami 2022)
Pe lângă Alcaraz, alți patru capi de serie din Top 10 intră la Monte-Carlo cu cel puțin un titlu ATP Tour câștigat în: Felix Auger-Aliassime, Andrey Rublev, Cameron Norrie și Taylor Fritz . Alcaraz, cât și Rublev au două titluri în sezon.
Turneul ATP Masters 1000 de la Monte Carlo e în direct, în fiecare zi, pe Eurosport 2 și Eurosport Player!
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo