Djokovic este huiduit de francezi, Rune "îi ridică în slăvi" înaintea jocului cu Nole:"Cei mai buni"

Novak Djokovic a fost huiduit joi la meciul din optimi cu Tallon Griekspoor la turneul Masters de la Paris. Sârbul i-a încurajat pe fani să-l fluiere și mai tare, după care nu i-a mai dat nicio șansă adversarului său. Rune este următorul oponent al sârbului de la Paris, vineri seara, acesta având numai cuvinte de laudă la adresa publicului de acolo.

Holger Rune, Novak Djokovic

Credit imagine: AFP

În jocul de joi seara, din optimi, cu Griekspoor, suporterii francezi au fost împotriva jucătorului sârb, pe care l-au huiduit și apostrofat tot mai intens pe final de joc. Djokovic i-a aplaudat ironic pe spectatorii care l-au fluierat și le-a sugerat să continue. Sârbul s-a ambiționat și mai mult și a înclinat balanța în favoarea sa, câștigând în cele din urmă un duel foarte dificil, în care s-a văzut că nu se simte foarte bine din punct de vedere medical.
picture

Betano - Paris

Credit imagine: Eurosport

Toată emoția de la Paris de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
În această seară, în direct pe Eurosport, Djokovic va juca în sferturi la Paris cu Holger Rune, care a văzut ceea ce s-a întâmplat la jocul sârbului, având fanii împotriva sa, așa că la finalul jocului său din optimi a avut o declarație prin care "să îi îndulcească" pe aceștia și să îi atragă de partea sa în drumul spre semifinale.
Rune a jucat inteligent și a profitat de moment pentru a-i lăuda pe francezi, pe care acum speră să îi aibă de partea sa în confruntarea cu Djokovic, care deja devenise un personaj negativ pentru suporterii parizieni.
Citește și:

Rune, declarație de dragoste pentru fanii parizieni

Danezul, care l-a învins fără probleme joi seara pe germanul Altmaier, îl va întâlni vineri în sferturile de finală pe Novak Djokovic, într-o reeditare a finalei de anul trecut.
Rune și-a asigurat suportul fanilor înaintea acestei confruntări, știind cât de multă nevoie are de suportul acestora în sfertul de finală cu liderul mondial ATP.
Intervievat pe teren după victorie, el a profitat de ocazie pentru a transmite un mesaj: "Pentru mine, fanii parizieni sunt cei mai buni, ei m-au susținut întotdeauna cel mai mult".
Turneul Masters 1000 de la Paris, care se desfășoară în perioada 30 octombrie - 5 noiembrie, poate fi urmărit în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo