Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep, faţă în faţă cu "eminenţa cenuşie" care a scăpat-o de suspendare. Cum a reacţionat

Cristian Mihală

Publicat 06/03/2024 la 14:35 GMT+2

Howard Jacobs, avocatul american care a gândit perfect toţi paşii pentru procesul de la TAS al Simonei Halep, a dezvăluit că s-a văzut prin videocall cu marea noastră campioană imediat după ce verdictul Tribunalului de la Lausanne a fost făcut public. Simo radia de fericire, găsindu-şi în sfârşit dreptatea.

Simona Halep

Credit imagine: Eurosport

Simona Halep a obținut o victorie fantastică în instanță în cazul de dopaj în care a fost implicată. TAS i-a redus pedeapsa de la 4 ani la 9 luni și va putea reveni pe teren în curând.
"Eminenţa cenuşie" din echipa sa a fost avocatul american Howard Jacobs, cel care a pregătit impecabil apărarea de la Lausanne, dar şi cel care a militat pentru alegerea lui Jeffrey Benz ca judecător TAS din partea apărării.
Avocat din 1990 şi profesor de drept în Los Angeles, Jacobs a fost marele pariu al Simonei Halep. De altfel, americanii erau convinși că Simo nu putea avea parte de o apărare mai bună, fiind extrem de inspirată să îl coopteze în echipa sa pe american. "Simona Halep se bucură de suportul unei echipe de experți de top, în care personajul principal este Howard Jacobs, care i-a apărat pe Maria Sharapova și Marin Cilic în trecut", nota Tennis World USA înainte de procesul de la TAS.
Acum, după soluţionarea favorabilă primită, Howard Jacobs a fost contactat de jurnaliştii Adevărul şi a dezvăluit cât de emoţionat a fost să o vadă pe Halep fericită, după aflarea verdictului. Imediat după ce TAS a făcut publică micşorarea pedepsei la doar 9 luni, marea noastră campioană l-a contactat, prin apel video pe omul care a ajutat-o cel mai mult în "meciul carierei".
"Îmi amintesc mai mult zâmbetul Simonei decât primele cuvinte pe care mi le-a spus când am avut un apel video, la scurt timp după comunicarea deciziei TAS.
Întotdeauna am crezut că vom primi un verdict just și favorabil de la TAS", a dezvăluit celebrul avocat pentru sursa citată.

Simona Halep continuă să îşi caute dreptatea şi după verdictul TAS

În ciuda bucuriei uriașe de a primi această veste care îi va permite reîntoarcerea în circuit, rămâne amărăciunea că întreg procesul a suferit atâtea amânări, iar verdictul primit la TAS ar fi făcut posibilă revenirea ei mult mai devreme, încă din vara anului trecut.
Chiar dacă a câștigat și se va putea întoarce în circuit, Halep va continua procesul cu firma canadiană care a produs suplimentul contaminat, pe care l-a luat la US Open.
Pe lângă procesul pe care îl va avea cu firma care a produs suplimentul contaminat cu Roxadustat, Simona poate cere despăgubiri uriașe și la ITIA, în prezent studiindu-se dacă există temeiul pentru noi procese.
"Am demarat deja după cum știți o acțiune în instanță împotriva companiei care a furnizat suplimentul contaminat. Vom analiza în perioada următoare dacă și alte persoane trebuie trase la răspundere pentru ce i s-a întâmplat Simonei Halep", a mai spus Howard Jacobs.
În septembrie 2023, Halep a primit o suspendare drastică din partea ITIA, de 4 ani, dar decizia TAS răstoarnă situația inițială. Conform verdictului de ieri, suspendarea Simonei ar fi trebuit să expire, în mod normal, în luna iulie a anului 2023, iar de atunci aceasta s-ar fi putut întoarce în circuit.
Practic, sportiva noastră a pierdut 10 luni, care pot fi traduse și ca pierderi financiare, dar și pierderi pe plan sportiv, aceasta fiind ștearsă din clasamentul WTA. Ba mai mult, acum, Simona, are nevoie de wild-carduri din partea organizatorilor competițiilor viitoare, pentru a se întoarce la turnee și a evita participările în calificări.
Halep nu ar fi putut evolua la Wimbledon 2023, care a început cu doar câteva zile înainte ca ei să îi expire suspendarea, însă, imediat după slam-ul londonez sportiva noastră avea șansa să se întoarcă în circuit. Lucru pe care ITIA, ca urmare a verdictului dat de Sport Revolutions, i l-a interzis.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo