Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep, inclusă cu două meciuri în topul celor mai spectaculoase partide din ultimul deceniu

Irina Aldea

Actualizat 03/12/2019 la 11:09 GMT+2

Potrivit Tennis Magazine, Simona Halep are deja două meciuri în top 6 în topul celor mai spectaculoase din ultimul deceniu.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep a impresionat de multe ori în cariera ei prin victoriile obținute pe muchie de cuțit, prin spiritul fantastic de luptătoare. Totuși, de-a lungul vremii au existat și înfrângeri dureroase, care au rămas în amintirea colectivă a iubitorilor sportului alb din România. Este și cazul primei finale de Grand Slam disputată de Simona Halep în carieră, la Roland Garros, în 2014.
Americanii de la Tennis Magazine au hotărât că partida dintre Simona Halep și Maria Sharapova, din finala Roland Garros 2014, nu poate lipsi din topul celor mai spectaculoase partide și l-au plasat pe locul al cincilea. La acea vreme, Maria Sharapova s-a impus cu scorul de 6–4, 6–7 (5), 6–4, la capătul unui meci prin care rusoaica a cucerit al cincilea ei titlu major al carierei și ultimul până în prezent. Pentru Simona, acesta este al doilea meci inclus în topul celor mai spectaculoase partide din ultimii zece ani, după semifinala din 2018 de la Australian Open disputată cu Angelique Kerber.

Halep – Sharapova de la Roland Garros, al cincilea cel mai spectaculos meci din ultimii 10 ani

Americanii au precizat că este dificil să găsești un meci care să concureze cu finala din 2014 de la Roland Garros. Acea partidă reprezenta pentru Simona Halep șansa de a cuceri primul ei titlu de Grand Slam al carierei, în timp ce pentru Sharapova era șansa de a câștiga cel de-al cincilea titlu major al carierei pe o suprafață care era cândva considerată cea mai slabă a ei.
La acea vreme, Maria Sharapova a declarat că a fost cea mai dificilă finală de Grand Slam disputată de ea vreodată: "A fost cu adevărat greu, cea mai dificilă finală pe care am jucat-o eu vreodată. Dacă cineva mi-ar fi spus la un moment dat în cariera mea că voi avea mai multe titluri la Roland Garros decât la alte turnee majore, probabil m-aș fi dus să mă îmbăt. Sau le-aș fi spus lor să meargă să se îmbete".
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo