Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep Roland Garros 2020 | La ce oră joacă primul meci

Cezara Paraschiv

Actualizat 27/09/2020 la 01:48 GMT+3

Simona Halep Roland Garros 2020 | Organizatorii au anunțat, sâmbătă, la ce oră se joacă partida dintre Simona Halep și Sara Sorribes Tormo, primul meci al principalei favorite a tabloului feminin la această ediție a turneului de Grand Slam parizian.

Simona Halep, campioană la Roland Garros 2018

Credit imagine: Eurosport

Simona Halep începe asaltul pentru un nou trofeu la Roland Garros duminică, în jurul orei 14:00, în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
Campioana din 2018 înfruntă în primul tur o sportivă pe care nu a mai întâlnit-o până acum în circuit. Este vorba despre spaniola Sara Sorribes Tormo, locul 70 în clasamentul mondial.
Partida Simona Halep - Sara Sorribes Tormo a fost programată pe terenul central, Philippe Chatrier, după un duel de pe tabloul masculin, dintre favoritul 11 David Goffin și italianul Jannik Sinner.
Irina Begu este a doua reprezentantă a României care va intra pe teren duminică, în prima zi de la Roland Garros 2020, pentru duelul cu elvețianca Jill Teichmann - meciul 3 pe Terenul 11.
Doar de trei ori în istoria întrecerii feminine de la Roland Garros, titlul a fost câștigat de o sportivă care nu a fost la start pe lista primilor zece capi de serie: Margaret Scriver (1933), Francesca Schiavone (2010) și Jelena Ostapenko (2017).
Iată care sunt primele 10 favorite la Roland Garros 2020:
1. Simona Halep
2. Karolina Pliskova
3. Elina Svitolina
4. Sofia Kenin
5. Kiki Bertens
6. Serena Williams
7. Petra Kvitova
8. Aryna Sabalenka
9. Johanna Konta
10. Victoria Azarenka

Simona Halep, mare favorită la Roland Garros 2020

Simona Halep (28 ani, 2 WTA) este cap de serie numărul unu pe tabloul feminin de la Roland Garros, pentru a doua oară în carieră. Românca este dată drept principală favorită de casele de pariuri, dar și de specialiștii din tenis. Constănțeanca ajunge la Paris imediat după titlul câștigat la Roma, având o serie de trei turnee câștigate consecutiv și 14 victorii fără înfrângere. Prin forma și starea de spirit arătate de Halep, cumulate cu absențele deținătoarei trofeului Ashleigh Barty și a lui Naomi Osaka, românca pare că se bucură de un statut de favorită mult mai clar decât tot ce s-a mai văzut în tenisul feminin în ultimii ani înainte de startul unui turneu de Mare Șlem.
Prezentă pentru a 11-a oară consecutiv pe tabloul principal la Roland Garros, Halep este jucătoarea care a dominat pe zgură în ultimii ani, sportiva cu al doilea cel mai mare număr de titluri în circuit începând cu 2013 (după Serena Williams), dar și jucătoarea care a arătat cel mai solid în drumul său către acest ultim Grand Slam al anului.

Simona Halep Roland Garros 2020. Cum arată traseul româncei spre o posibilă a patra finală la Paris

  • tur 1: Sara Sorribes Tormo
  • tur 2: Irina Begu / Jil Teichmann
  • tur 3: Amanda Anisimova (#25) / CiCi Bellis
  • optimi: Marketa Vondrousova (#15) / Dayana Yastremska (#24) / Eugenie Bouchard / Su-Wei Hsieh
  • sferturi: Kiki Bertens (#5) / Johanna Konta (#9) / Svetlana Kuznetsova (#24) / Cori Gauff
  • semifinale: Elina Svitolina (#3) / Serena Williams (#6) / Victoria Azarenka (#10) / Elise Mertens (#16)
  • finală: Karolina Pliskova (#2) / Aryna Sabalenka (#8) / Garbine Muguruza (#11)
picture

Roland Garros Show

Credit imagine: Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo