Simona Halep a jucat excelent până în acest moment, la Roma, reușind să le învingă pe Jasmine Paolini și Dayana Yastremska, fără să cedeze vreun set. Pentru campioana noastră urmează partida cu Yulia Putintseva (25 de ani), jucătoarea din Kazahstan pe care a mai întâlnit-o o singură dată de-a lungul carierei. Se întâmpla chiar la începutul acestui an, la Australian Open. Simona s-a impus fără mari emoții, în minimum de seturi (6-1, 6-4), după o oră și 19 minute.
Pe drumul către sferturile de finală de la Roma, Putintseva a trecut de Rebecca Peterson (2-0) și Petra Martic (2-0). Duelul cu Simona Halep va fi primul sfert de finală bifat de kazahă la Roma.
În vârstă de 25 de ani, Putintseva este o jucătoare de mână dreaptă, care evoluează aproape la fel de bine pe toate suprafețele. La junioare, a făcut semifinală la Wimbledon și finală la US Open. În circuitul WTA, cele mai bune rezultate le-a obținut la Roland Garros, în 2016 și 2018, și la US Open, chiar în acest an, reușind să ajungă în sferturile de finală.
Tenis
Emma Răducanu, avertizată de o câștigătoare de Grand Slam, care a decăzut complet după marele succes
ACUM 35 MINUTE

Simona Halep o va întâlni pe Yulia Putintseva în sferturile turneului de la Roma

La Open-ul de la Paris, din 2016, Putintseva a fost învinsă de Serena Williams (scor 1-2), după ce câștigase primul set. Doi ani mai târziu, kazaha a pierdut în fața unei alte americance, Madison Keys, scor 0-2.
La turneul de la Flushing Meadows din acest an, Putintseva a pierdut fără drept de apel în fața lui Jennifer Brady, în două seturi, după numai o oră și 11 minute.
În circuitul ITF are 12 finale, cucerind 6 titluri, unul chiar în fața Elinei Svitolina. Putintseva a evoluat în două finale de ITF contra româncelor. Le-a pierdut pe amândouă (în 2012 cu Monica Niculescu și în 2015 contra Alexandrei Dulgheru).
Putintseva și-a început cariera profesionistă în 2009, reușind să câștige un singur titlu WTA, în 2019. La vremea respectivă, kazaha o învingea cu 2-1 pe Tamara Zidansek, în finala de la Nuremberg Cup, în Germania. De-a lungul timpului, Putintseva a mai ajuns în două finale WTA. Mai întâi în 2017, la St. Petersburg, unde pierdea în fața Kristinei Mladenovic. Apoi a urmat o altă înfrângere în ultimul act la Guangzhou Open (China), împotriva jucătoarei Wang Qiang.
Cea mai bună clasare a Yuliei Putintseva în ierarhia WTA a fost locul 27, ocupat în februarie 2017.

Simona Halep s-a calificat în sferturile turneului de la Roma, după o victorie cu Dayana Yastremska

Simona a început bine partida forțând un prim game destul de dificil pentru Yastremska, cea care a riscat încă de la început cu lovituri la limită. Și-a câștigat în cele din urmă primul serviciu, dar mai greu decât ar fi trebuit. Cu toate acestea, după două duble greșeli consecutive și o eroare neforțată, Halep s-a văzut înfrântă chiar pe primul serviciu. Situația era una mai dificilă decât preconizat mai ales că scorul s-a făcut imediat 0-3.
Simona a revenit însă și a reușit rebreak-ul la zero. Yastremska este cu siguranță o jucătoare de moral iar faptul că a pierdut cinci puncte consecutive nu avea cum să nu o afecteze. Simona a revenit așadar de la 0-3 pentru a ajunge ulterior la 4-4 în ceea ce a fost în cele din urmă un prim set echilibrat. A urmat un game ca la carte făcut de ucraineancă însă în cele din urmă Halep a reușit break-ul în momentul ideal și a câștigat primul set cu 6-4.

Simona Halep - Dayana Yastremska. O victorie clară în cele din urmă

Halep a început al doilea set cu un break clar, câștigând al patrulea game la rând. După o primă parte în care Yastremska a comis 12 erori neforțate, ucraineanca a continuat în același ritm în în setul secund. Simona, de cealaltă parte, s-a poziționat mult mai bine și a dominat mingile de pe fundul terenului.
Yastremska a cedat din punct de vedere psihic și a pierdut categoric primele trei game-uri ale setului secund. Ucraineanca este însă întotdeuna imprevizibilă și după o serie de șase game-uri la rând pierdute, ea a făcut break-ul după mai multe lovituri excelent plasate pentru ca apoi să-și câștige serviciul la zero.
După un game de peste 10 minute în care Halep a avut patru mingi de break, Yastremska și-a făcut serviciul în cele din urmă și la fel a făcut și Halep imediat după. La 5-3 pentru Halep însă Yastremska și-a făcut serviciul și a forțat un ultim game. Simona Halep s-a impus pe propriul serviciu în cele din urmă și a obținut calificarea în sferturile de finală de la Roma.
US Open
Marion Bartoli, despre performanța Emmei Răducanu: "Nu poți fi norocoasă 10 meciuri la rând"
ACUM 3 ORE
Tenis
Prima reacție a lui Diego Schwartzman, după ce a fost învins de un puști fără clasament în ATP
ACUM 6 ORE