Simona Halep va juca la Australian Open 2025! Anunţul fantastic făcut de organizatori

Simona Halep va participa la Australian Open 2025, organizatorii anunțând în această dimineaţă că sportiva noastră a primit un wildcard pentru calificări. Dubla campioană de Grand Slam va fi la startul primului turneu major după suspendarea de dopaj.

Denmark's Caroline Wozniacki (L) poses with the winner's trophy beside Romania's Simona Halep after their women's singles final match on day 13 of the Australian Open tennis tournament in Melbourne on January 27, 2018.

Credit imagine: AFP

Prezentă la Abu Dhabi, unde participă la un demonstrativ alături de alte nume uriaşe din tenis, Simona Halep primeşte veşti bune în serie. După ce WTA a introdus o nouă regulă care o va ajuta din plin, indirect pe sportiva noastră, constănţeanca a aflat în această dimineaţă că va putea participa la Australian Open.
Deşi se părea că organizatorii nu îi vor acorda wildcard, anunțând deja direcţia celor mai multe dintre invitaţii, în cele din urmă diriguitorii turneului de la antipozi au anunţat că super-camoioana noastră va fi prezentă la start. Dar în calificări, nu pe tabloul principal, românca urmând a avea de jucat 3 meciuri pentru a intra pe lista de 128.
Clasată pe 877 în ierarhia WTA, Simo are ocazia astfel să ia contact cu un prim Grand Slam după suspendarea pentru dopaj, la un turneu care îi este extrem de drag: la Melbourne jucătoarea de 33 de ani a avut aproape mereu evoluţii bune, trecând de 7 ori de prima săptămână de concurs. Evident, cel mai bun rezultat e finala din 2018, când a pierdut dramatic, în decisiv, în faţa Carolinei Wozniacki.
"Happy Slam, Simona Halep! Ne vedem curând! #AO2025", a fost mesajul prin care organizatorii au anunţat prezenţa celei mai mari jucătoare din istoria României la turneul de la Melbourne.

Simona Halep, pe tabloul principal de la Australian Open 2025? Alte 3 românce sunt acolo

Dacă Simo va avea de trecut de calificări pentru a fi prezentă pe tabloul principal la "openul vesel", alte 3 românce sunt deja calificate pentru turul 1: Sorana Cîrstea, Irina Begu şi Jaqueline Cristian. Adică jucătoarele din ţara noastră prezente în acest moment în top 100 WTA.
Evident, cele mai mari şanse pentru un parcurs lung le va avea Sorana Cîrstea, jucătoare care în ultimii doi ani a avut starturi de sezon excelente: sfert-finalistă la Indian Wells şi semifinalistă la Miami în 2022 şi semifinalistă la Dubai, anul trecut (turnee de WTA 1000).
Jucătorarea din Târgovişte vine după o perioadă de pauză, din cauza unei accidentări, dar premisele pentru un nou sezon excelent există, mai ales că ea a reuşit să îl coopteze ca antrenor pe celebrul Sven Groeneveld, unul dintre cei mai bine cotaţi tehnicieni din lume.
Noul antrenor al lui Sori a jucat tenis la nivel profesionist, dar nu a ajuns niciodată în elită, cel mai înalt loc ocupat de el în clasamentul ATP la simplu fiind 826. În 1989 s-a retras și s-a apucat de antrenorat, iar noua sa carieră a fost una mult mai de succes. Foarte interesant este că olandezul a antrenat 7 jucătoare în lunga sa carieră de până acum și toate au în palmares cel puțin un titlu de Grand Slam.
Monica Seles, Arantxa Sanchez Vicario, Marry Pierce, Ana Ivanovic, Caroline Woszniacki, Maria Sharapova și Bianca Andreescu au colaborat de-a lungul timpului cu Groneveld. Nu toate aceste tenismene au câștigat titluri de Grand Slam cu el în lojă, dar simplul fapt că aceste nume mari din WTA l-au angajat la un moment demonstrează calitățile sale de antrenor.
Acum, cu el alături, Cîrstea speră să aibă un start de an bun, iar un traseu lung la Australian Open cu siguranţă că îi va oferi baza pentru o stagiune în care să revină în prim plan. La "openul vesel", românca a reuşit de-a lungul timpului două optimi de finală (2017 - când a fost oprită de Muguruza şi 2022 - când a fost învinsă dramatic de Iga Swiatek, după ce a câştigat primul set).
Pe lângă cele 3 românce deja confirmate pe tabloul principal, în calificări, alături de Halep, le vom mai avea, probabil, pe Ana Bogdan, Anca Todoni, Gabriela Ruse şi Miriam Bulgaru. Dintre acestea, Bogdan probabil că ar avea şansa cea mai bună să ajungă pe tabloul principal, unde să obţină rezultate, așa cum s-a întâmplat în 2018. Atunci, sportiva din Sinaia uimea pe toată lumea, calificându-se în turul 3, unde avea să piardă la Madison Keys, viitoare sfert-finalistă.
Evident, şi Anca Todoni poate face o figură frumoasă, tânăra noastră sportivă având toate atu-urile ca în 2025 să pătrundă în premieră în top 100 WTA. Sportiva de 20 de ani are fizicul cel mai bun pentru hard dintre toate sportivele din România şi va spera la Melbourne la reeditarea performanţei de la Wimbledon 2024, unde, nu doar că a ajuns pe tabloul principal, dar a reuşit chiar să treacă un tur (a învins-o pe Danilovic, înainte de a ceda la Coco Gauff, a doua favorită).
Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, se va desfăşura în perioada 12-26 ianuarie şi va avea acoperire totală în România pe Eurosport şi Max.


Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo