Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep vrea măsurile din ATP! Ce schimbare majoră cere a treia jucătoare a lumii

Irina Aldea

Publicat 11/05/2021 la 13:38 GMT+3

Simona Halep se află la Roma în așteptarea debutului la turneul pe care l-a cucerit anul trecut în premieră. Sportiva noastră s-a săturat de restricțiile din circuit și cere implementarea modificărilor gândite de ATP.

Simona Halep

Credit imagine: Eurosport

Simona Halep a ajuns de câteva zile în Italia, după eliminarea în optimi la turneul de la Madrid. Sportiva noastră a declarat că "e frumos să fii campioană la Roma", cu câteva zile înaintea debutului său în turneul WTA 1.000 de la Foto Italico, pe care l-a câştigat anul trecut în premieră. Simo beneficiază de un prim tur liber, după care va juca în compania câștigătoarei dintre Angelique Kerber și Alize Cornet.
Ieri, Simona Halep a avut parte un antrenament intens alături de Elina Svitolina, campioana din 2017 și 2018 de la Foro Italico. De altfel, ucraineanca a cucerit titlul la Roma chiar în finale disputate cu sportiva noastră. De abia anul trecut a reușit românca să cucerească titlul în capitala Italiei, după o finală cu Karolina Pliskova.

Simona Halep s-a săturat de restricțiile din circuitul feminin de tenis

Aflată în fața jurnaliștilor la Foro Italico, Simona Halep a solicitat WTA să facă o schimbare majoră. Românca este de părere că reprezentanții WTA trebuie să renunțe la o parte din regulile privind pandemia de coronavirus pe care jucătoarele trebuie să le respecte cu strictețe la toate turneele din circuit. De cealaltă parte, ATP vrea să limiteze restricțiile și să le ofere mai multă liberate tenismenilor.
Simona își dorește ca tenismenele să nu mai fie ținute în bulele sanitare stricte, din care au voie să iasă doar pentru a se antrena sau ca să joace: "Mi-aș dori ca WTA să facă ceva similar precum ATP deoarece chiar avem nevoie să ne relaxam un pic, deoarece în bulă e mereu dificil. Am spus asta și tot continui să o spun. Ei știu ce să facă, așa că așteptăm decizia lor. De asemenea, și guvernele trebuie să aprobe noile reguli", a spus Simona Halep într-o conferință de presă.
Fiecare turneu ATP Masters 1000 și toate cele patru turnee de Mare Șlem sunt în direct, la cerere și fără reclame pe Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo