Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sorana Cîrstea a dat prima lovitură din 2022 și va avea alături de ea, în noul sezon, un om extrem de apreciat

Ion Alexandru

Publicat 02/01/2022 la 09:37 GMT+2

2022 poate fi anul Soranei Cîrstea! Jucătoarea de 31 de ani a avut un ultim sezon bun și vrea să urce în clasamentul WTA în 2022 alături de un nou preparator fizic, cu o carte de vizită excelentă.

Sorana Cîrstea

Credit imagine: Getty Images

Sorana Cîrstea și-a demonstrat potențialul în 2021 și vrea mai mult decât poziția 39 pe care se află acum! Un obiectiv realizabil pare a fi accederea în Top 25, iar acest lucru va fi posibil și cu o modificare împortantă în staff.
Noul preparator fizic al Soranei are tot ce îi trebuie pentru a o ajuta pe jucătoarea din Târgoviște să continue ascensiunea în clasamentul mondial.
Francezul Yann Gravoulet lucrează pentru academia lui Patrick Mouratoglou și a fost unul dintre motivele pentru care rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova a ajuns până în finala la Roland Garros în 2021.
Francezul îl înlocuiește pe Teo Cercel, cel care s-a întors în staff-ul Simonei Halep după despărțirea de Sorana Cîrstea.

Sorana Cîrstea a revenit spectaculos în 2021

Sezonul precedent, Sorana Cîrstea a jucat excelent pe zgură. În aprilie, Cîrstea a reușit să câștige primul turneu WTA după 11 ani. La Istanbul, românca a avut u parcurs perfect și s-a impus fără set pierdut, după victorii la Baindl, Potapova, Ferro, Kostyuk și mai ales Elise Mertens. Acest succes din Turcia i-a dat o încredere deosebită Soranei, care făcut o încălzire superbă pentru Roland Garros prin finala de la Strasbourg. Victoriile cu Venus Williams, Zhang, Andreescu și Linette au adus-o în finala pierdută în fața Barborei Krejcikova, viitoarea campioană de la Roland Garros. Turneul preferat de Grand Slam a fost, din nou, un loc special pentru Sorana Cîrstea care a început în forță, cu un succes clar în fața Johannei Konta și după victorii la Trevisan și Kasatkina, s-a oprit în turul 4. Cea mai mare surpriză a turneului din 2021, Tamara Zidansek a eliminat-o pe Sorana.
Chiar și Wimbledon, Sorana s-a descurcat bine. După 2 tururi în care a jucat excelent și le-a eliminat pe Murray Sharan și Azarenka, românca s-a lovit de noua senzașie a tenisului mondial, Emma Răducanu.
2022 poate fi anul în care Cîrstea va dovedi că este capabilă să revină în Top 25 și poate chiar să depăsească cea mai bunp clasare a carierei, locul 21 în 2009. Pentru asta, are nevoie de un start în forță, iar Australian Open va fi o primă piatră de încercare. Cu un antrenor belgian, Maes și cu o prepartator fizic cu mare experiență, Gravoulet, Sorana visează frumos!
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo