Sorana Cîrstea e fabuloasă! S-a calificat în optimi la Miami, după o lecţie de tenis cu #11WTA
Publicat 24/03/2024 la 17:40 GMT+2
Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Miami, după ce a obţinut o victorie mare în faţa sportivei de pe locul 11 WTA, Daria Kasatkina, scor 7-5, 6-2.
Sorana Cîrstea
Credit imagine: Eurosport
După ce în turul doi Sori şi-a luat revanşa în faţa lui Sloane Stephens, cea care o învinsese la Indian Wells, a venit momentul ca sportiva noastră să se "răzbune" pe Kasatkina pentru înfrângerea de acum o lună, din sferturile de la Abu Dhabi.
În Emirate, rusoaica nu i-a dat vreo şansă compatrioatei noastre, trimiţând-o acasă după un 6-2, 6-0 greu de digerat, dar coordonatele partidei de azi au fost cu totul altele. Chiar dacă Sori nu a început excelent, fiind condusă cu 3-0, ea şi-a ridicat enorm nivelul şi a jucat aproape de perfecţiune în punctele sub presiune. În majoritatea gameurilor în care s-a ajuns dincolo de 30-30, reprezentant noastră a avut un psihic de fier, câştigând sistematic.
Intrată în controlul meciului, Cîrstea nu a mai cedat iniţiativa, dominându-şi adversara la toate capitolele. A impresionat Sori în special cu modul categoric în care şi-a confirmat breakul din decisiv. Desprinsă la 3-1, sportiva din Târgovişte a câştigat următoarele două gameuri pe propriul serviciu la 0, fiind extrem de autoritară.
3 mingi de break i-a oferit Cîrstea adversarei azi, câştigând 68% din punctele jucate cu al doilea serviciu (un procentaj excepţional pentru oricine).
A fost a doua victorie a Soranei Cîrstea în 4 meciuri directe cu Daria Kasatkina (primul succes pe hard, pentru că la precedentul triumf al româncei, în 2021, cele două se întâlniseră pe zgura de la Roland Garros).
Pe locul 24 WTA, Sorana Cîrstea speră să ajungă cât mai departe în turneu, pentru a-şi apăra punctele aferente semifinalei de anul trecut. În turul următor, sportiva noastră nu va întâlni un cap de serie, urmând a juca împotriva învingătoarei din duelul Danielle Collins - Elina Avanesyan. Totuşi, trebuie spus că ambele sportive sunt într-o formă excepţională, astfel că nu va fi un meci uşor pentru româncă, independent de numele adversarei.
Sorana Cîrstea va avea un nou antrenor după Miami
După ce a strălucit în primele 9 luni ale anului trecut alături de Thomas Johansson (sfert la Indian Wells, semifinală la Miami şi sfert la US Open), Sori s-a despărţit de tehnicianul suedez. A urmat o perioadă în care românca nu a mai jucat la nivelul obişnuit, dar acum pare să fie din nou pe o pantă ascendentă, azi urmând a juca în turul 3 al turneului de la Miami cu Daria Kasatkina.
În acest start de an, sportiva din Târgovişte s-a pregătit alături de Peter Wessels, dar parteneriatul dintre cei doi a fost prevăzut doar pentru Abu Dhabi și Dubai, olandezul având programul mult prea ocupat pentru a se deplasa la toate turneele, aşa cum cere "fişa postului" unui antrenor cu normă întreagă.
După Miami, Cîrstea va pregăti sezonul de zgură alături de Albert Costa, un nume mare în tenisul mondial. Alegerea pare, cel puţin pe hârtie foarte inspirată, mai ales că ibericul a fost un as al tenisului pe suprafaţa roşie şi poate să o ajute enorm pe Sori înainte de Madrid, Roma sau Roland Garros.
Câştigător al French Open în 2002, Albert Costa a obţinut primele rezultate ca antrenor din postura de căpitan nejucător al Spaniei, în perioada 2008-2011. Cu el la timonă, naționala iberică a câștigat Cupa Davis de două ori, în 2009 și 2011.
Ulterior, Albert Costa s-a ocupat de pregătirea bunului său prieten, Feliciano Lopez, pentru ca în ultimul an să o pregătească pe Camila Osorio. Cu el alături, columbianca de 22 de ani a obţinut cele mai bune performanţe ale carierei, impresionând în special pe zgură.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo