Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Surpriză! Hotărârea luată de Serena Williams după ce a fost eliminată în turul 2 la Roma

Irina Aldea

Publicat 13/05/2021 la 17:18 GMT+3

Serena Williams a disputat meciul 1000 în circuitul feminin de tenis, însă nu a avut motive de bucurie, asta pentru că a fost învinsă în turul 2 la Roma în minimum de seturi.

Serena Williams

Credit imagine: Getty Images

Revenită în competiții după o pauză de aproape trei luni, Serena Williams a părăsit prematur turneul WTA 1000 de la Roma: a fost învinsă în turul doi de Nadia Podoroska (44 WTA) cu scorul de 7-6 (6), 7-5, după aproape două ore de joc.Aceasta a fost partida cu numărul 1000 a carierei pentru Serena Williams, însă la finalul meciului nu a avut motive de bucurie.
Serena are 851 de victorii și a pierdut 149. Totuși, lipsa meciurilor s-a simțit din plin pentru Serena Williams. Ea a vorbit la conferința de presă despre acest aspect. "Poate că am nevoie de mai multe partide pe zgură pentru a atinge forma pe care mi-o doresc. O să vorbesc cu antrenorul meu și cu cei din echipa mea să văd ce trebuie să îmbunătățesc. M-am pregătit bine în ultimele luni, dar tenisul e diferit pe zgură, așa că trebuie să fac câteva schimbări", a declarat Serena Williams.

Decizia surprinzătoare luată de Serena Williams după eliminarea de la Roma

În urma eliminării înregistrate la Roma, Serena Williams a luat o decizie surprinzătoare. În vârstă de 39 de ani, americanca și-a propus să strângă mai multe meciuri în picioare înaintea celui de-al doilea turneu de Grand Slam al anului, Roland Garros, iar din acest motiv a acceptat un wildcard la un turneu de categorie WTA 250.
Prin urmare, organizatorii turneului de la Parma au anunțat că cea mai titrată tenismenă din Era Open va fi prezentă la competiția din Italia. În mod normal, Serena Williams ar fi trecut peste turneul de categorie inferioară, dar pentru că a fost eliminată prematur la Roma, nu mai are unde să joace înainte de Roland Garros.
Fiecare turneu ATP Masters 1000 și toate cele patru turnee de Mare Șlem sunt în direct, la cerere și fără reclame pe Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo