Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Taylor Fritz, la capătul puterilor, după ce a pierdut încă un meci pe care l-a avut "în mână". Ce a scris pe pagina sa

Andrei Nicolae

Publicat 26/10/2023 la 22:57 GMT+3

Taylor Fritz a fost eliminat prematur de la turneul de la Basel de către Alexander Shevchenko, la capătul unei partide în care americanul a avut două mingi de meci. După finalul jocului, favoritul 3 al competiției a venit cu un mesaj scurt pe rețelele sociale, prin care și-a arătat dezamăgirea cu privire la ultimele rezultate înregistrate.

Meci maraton! Taylor Fritz, eliminat în optimi la Basel după un joc cu trei tiebreak-uri

Taylor Fritz a devenit un "specialist" al înfrângerilor dramatice, odată cu eșecul de la Basel din optimile competiției. Americanul l-a înfruntat pe Alexander Shevchenko și a fost învins după un meci-maraton, încheiat după trei tiebreak-uri.
Favoritul 3 al competiției din Elveția a avut șansa să tranșeze duelul de două ori în setul decisiv, la scorul de 6-5, când a avut mingi de meci. Fritz, din păcate, nu a profitat de acele momente și a fost învins după aproximativ 3 ore de joc.
Eșecul de la Basel marchează cea de-a treia eliminare consecutivă a lui Frtiz de la un turneu, în cadrul căruia a avut meciul "în mână". După încheierea partidei, americanul nu a mai suportat și a venit pe rețelele sociale cu un mesaj prin care și-a arătat frustrarea: "Tenisul e dur", a scris succint jucătorul care pierde teren în lupta pentru un loc la Turneul Campionilor.
Citește și:

Fritz a fost eliminat de trei ori la rând în mod dramatic la ultimele turnee

Prima înfrângere pe "muchie de cuțit" suferită de american a venit Masters-ul de la Shanghai, unde a fost învins de argentinianul Diego Schwartzmann (104 ATP). Fritz a condus cu 5-3 și 5-4 în setul decisiv, însă și-a pierdut serviciul și argentinianul a câștigat în tiebreak.
La precedentul turneu, Fritz a suferit un eșec dramatic în fața lui Shintaro Mochizuki (131 ATP). Americanul a condus cu 5-2, însă a pierdut tot în tiebreak. Cel mai recent eșec al yankeului a fost cel de la Basel, astfel că Fritz trece printr-o perioadă grea din punct de vedere mental probabil.
Fritz a ratat astfel o șansă mare de a se apropia din nou de Holger Rune în cursa pentru ultimul loc la Turneul Campionilor. Dacă danezul va face un turneu bun la Basel, atunci are șanse mari să își asigure bileltele pentru Torino.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo