Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sorana Cîrstea este pregătită să își apere titlul de la Istanbul! Ce le-a transmis fanilor din Turcia

Alex Masgras

Publicat 17/04/2022 la 15:13 GMT+3

Sorana Cîrstea revine la Istanbul, acolo unde a cucerit trofeul anul trecut. Odată cu turneul din Turcia, Cîrstea începe sezonul de zgură, suprafață pe care a avut rezultate foarte bune anul trecut.

Sorana Cîrstea a cucerit trofeul de la Istanbul

Credit imagine: Eurosport

Sorana Cîrstea este pregătită să își apere titlul cucerit anul trecut la Istanbul. Mâine începe Tennis Championship Istanbul, turneu WTA 250, cu premii în valoare de 239,477 de dolari. Sorana Cîrstea este campioana en-titre de la Istanbul și a avut un mesaj pentru fanii turci înaintea turneului:
"Salutare tuturor! Sunt foarte încântată să revin anul acesta și să joc la TEB BNP Paribas Tennis Championship Istanbul. Mă întorc din postura de campioană en-titre și sunt nerăbdătoare să văd toți fanii tenisului din Turcia. Ne vedem în curând", a spus Sorana Cîrstea.
Anul trecut, Sorana Cîrstea a câștigat turneul de la Istanbul fără să piardă vreun set. În ultimul act din 2021, ea a învins-o pe Elise Mertens, scor 6-1, 7-6(3). Cele două au oportunitatea de a se întâlni din nou în ultimul act al turneului, fiind principalele favorite la câștigarea trofeului.
Sorana Cîrstea (24 WTA) este capul de serie numărul 2 și o va întâlni în primul tur pe Aliaksandra Sasnovich (51 WTA). Partida de la Istanbul va reprezenta prima întâlnire directă dintre cele două.
Citește și:

Sorana Cîrstea a anunțat la ce turnee va participa în sezonul de zgură

Sorana Cîrstea are așteptări mari de la sezonul de zgură, suprafață pe care se simte bine și are evoluții bune. În urmă cu câteva zile, numărul 24 WTA a anunțat turneele la care va participa înainte de Roland Garros.
După turneul de la Istanbul, ea va mai participa și la turneele WTA 1000 de la Madrid și Roma, înaintea Grand Slam-ului de la Paris.
Singura diferență legată de programul din sezonul trecut este participarea la Roma. Anul trecut, Sorana nu a participa la turneul din capitala Italiei, participând o săptămână mai târziu la turneul WTA de la Strasbourg. Acolo, Sorana Cîrstea a ajuns până în ultimul act, fiind învinsă de Barbora Krejcikova.
Ana Bogdan (91 WTA) va juca astăzi în ultimul tur al calificărilor de la Istanbul în fața lui Zeynep Sonmez (551 WTA).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo