Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Respectul lui Nick Kyrgios pentru "The Big 3" a crescut după finala de la Wimbledon: "Trebuie să fii o bestie"

Alex Masgras

Publicat 26/07/2022 la 11:50 GMT+3

Respectul lui Nick Kyrgios pentru Novak Djokovic, Rafael Nadal și Roger Federer a crescut după finala de la Wimbledon. Australianul a jucat la All England Club prima sa finală de Grand Slam, iar cele două săptămâni jucate la cel mai înalt nivel l-au făcut să respecte și mai mult performanțele celor trei jucători care au în total 63 de titluri majore.

Wimbledon 2022 | Top 5 lovituri din finala masculină, dintre Novak Djokovic și Nick Kyrgios

Nick Kyrgios a ajuns la Wimbledon în prima sa finală de Grand Slam. Australianul a fost învins de Novak Djokovic în ultimul act de pe iarba londoneză, în urma unei partide de patru seturi, scor 4-6, 6-3, 6-4, 7-6(3) pentru fostul număr 1 mondial.
Kyrgios consideră că e nevoie de un psihic ieșit din comun pentru a câștiga un turneu de Grand Slam, astfel încât performanțele lui Novak Djokovic (21 de titluri majore), Rafael Nadal (22 de titluri majore) și Roger Federer (20 de titluri majore) sunt privite cu alți ochi de australian, după experiența sa din acest an de la Londra:
"Trebuie să fii o bestie din punct de vedere mental pentru a câștiga un Grand Slam. Novak, Federer și Nadal... cred că le voi oferi ceva mai mult respect acum. Jucând împotriva unuia dintre ei în finală am simțit că este proaspăt, am simțit că nu ar fi jucat tenis în ultimele două săptămâni, nu l-am văzut nervos", a spus Kyrgios, pentru contul de Instagram al turneului Citi Open, acolo unde Kyrgios va juca, după ce a primit un wildcard.
picture

Nick Kyrgios, punct senzațional pe propriul serviciu, în finala de la Wimbledon cu Djokovic

"Crescând și practicând acest sport de când aveam 7 ani mi s-a spus că un titlu de Grand Slam reprezintă totul. Cred că fiecare jucător de tenis care ia în mână o rachetă vrea să câștige într-o zi la Wimbledon. Dacă dau timpul înapoi în ceea ce privește cariera mea, cred că cei mai mulți ar fi spus, probabil și eu, că nu mai am șanse de a juca o finală de Grand Slam.
Cred că Wimbledon este cel mai important trofeu. Chiar vorbeam cu echipa mea, cred că dacă aș fi câștigat la Wimbledon, aș fi avut probleme ulterior să mai găsesc o motivație.
Nu știu ce ar trebui să mai demonstrez ca jucător de tenis. E grozav, îmi oferă și mai multă încredere. Am fost la un pas de trofeu", a mai spus Kyrgios.
Citește și:

Nick Kyrgios se pregătește pentru turneele pe hard de peste ocean

După ce și-a încărcat bateriile în Bahamas, în urma celor două săptămâni de la Wimbledon, Nick Kyrgios este pregătit pentru turneele din această vară de pe hard, din Statele Unite ale Americii.
Săptămâna aceasta, Nick Kyrgios se află în Atlanta, acolo unde a debutat deja în proba de dublu, alături de conaționalul său, Thanasi Kokkinakis, cel alături de care a câștigat Australian Open la dublu. Cei doi au câștigat în primul tur partida împotriva perechii Nicholas Mahut/Edouard Roger-Vasselin, scor 7-6(8), 6-3.
În proba de simplu, Nick Kyrgios (47 ATP) va juca în primul tur contra germanului Peter Gojowwczyk (88 ATP). Kyrgios și Kokkinakis au șansa de a se întâlni în turul secund, dacă își vor câștiga partidele din primul tur. Kokkinakis (69 ATP) va juca și el în această noapte împotriva americanului Andres Martin (736 ATP).
După Atlanta, Kyrgios va juca săptămâna viitoare la Washington, iar înainte de US Open va mai juca și la Cincinnati, acolo unde a jucat finala în 2017, pierdută în fața lui Grigor Dimitrov.
US Open 2022, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se va desfășura în perioada 29 august-11 septembrie și va fi transmis în România de Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo