Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Turneul de la Rotterdam a început cu un jucător mai puţin. Cum s-a ajuns la această situaţie

Cristian Mihală

Actualizat 13/02/2020 la 15:57 GMT+2

Situaţie inedită la turneul de la Rotterdam, transmis în direct de Eurosport. Competiţia a început cu un jucător mai puţin, lucru care se întâmplă foarte rar în circuitul ATP.

ATP Rotterdam - Highlights Sinner - Goffin

Credit imagine: Eurosport

Jucătorul moldovean de tenis Radu Albot (locul 50 mondial) a declarat forfait în primul tur al turneului de categoria ATP 500, dotat cu premii în valoare totală de 2 milioane euro.
Acest lucru a făcut ca talentatul Jannik Sinner să aibă un tur liber, deşi în general organizatorii aleg un lucky loser care să evolueze.
Doar că retragerea lui Albot s-a produs cu prea puţin timp înainte de startul competiţiei. Directorul turneului, Richard Krajicek, i-a contactat pe Stakhovsky, Popyrin, Maden şi Ruusuovuori, care puteau fi prezenţi pe tablou din postura de norocoşi învinşi.
Deşi simpla prezenţă pe tablou ar fi garantat 15.510 euro, o sumă deloc de neglijat, toţi cei menţionaţi părăsiseră deja Olanda, considerând că nu vor mai avea şansa de a evolua.
În consecinţă, Sinner a avut un prim tur liber, iar în manşa secundă a avut un duel extrem de tare, contra lui David Goffin, numărul 10 ATP. Italianul de 18 ani s-a impus cu 7-6(7), 7-5.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, insa ele se regasesc in continuare la principalii operatori de pe piata. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo