Gauff pare că i-a luat frica noului număr 1 WTA! Cum a prefațat semifinala de la noapte: "Asta e tot ce pot face"
Publicat 10/09/2026 la 11:03 GMT+3
Coco Gauff o va înfrunta la noapte, în semifinalele US Open, pe Elena Rybakina, iar americanca pare să privească ușor temătoare disputa, recunoscând că se așteaptă ca adversara să trimită multe winners și ași.
Mirra Andreeva - Coco Gauff - US Open Rezumat
Sursa video: Eurosport
Americanca s-a impus în trei seturi în faţa rusoaicei Mirra Andreeva (5 WTA), cu 2-6, 7-6 (9/7), 6-2, în sferturile Flushing Meadows. Gauff, care a salvat două mingi de meci în setul al doilea, revine în careul de aşi la New York, pentru prima oară din 2023, an în care a câştigat trofeul.
Sportiva de peste ocean a confirmat, totodată, forma bună din a doua parte a sezonului, cu o semifinală la Wimbledon, titlul la Cincinnati şi semifinală la Toronto.
Acum, în fața favoritei publicului american va sta Elena Rybakina, care, odată cu accesul în "careul de ași", și-a asigurat locul 1 WTA la finalul US Open, urmând a o detrona pe Sabalenka.
Coco și Elena au fost de doar două ori față în față în circuit, împărțindu-și victoriile după partide de 3 seturi, dar a 4-a jucătoare a lumii pare să se teamă de agresivitatea, loviturile câștigătoare și serviciul sportivei din Kazakhstan.
"Elena joacă un tenis incredibil. O felicit că va deveni noul număr unu mondial începând de luni. Cred că este uimitor. Am jucat la Toronto contra ei și nu m-am descurcat bine, așa că cred că trebuie doar să învăț din acel meci. Știu că voi primi niște ași și lovituri câștigătoare, dar voi continua să lupt și să dau totul. Asta e tot ce pot face", a explicat Gauff în conferința de presă de după succesul cu Andreeva.
Gauff, cu o altă mentalitate față de 2025
Anul trecut, Gauff câștiga în primăvară Roland Garros, al doilea titlu de Grand Slam după cel cucerit la New York, în 2023. Ulterior succesului de la Paris, nivelul său a scăzut dramatic.
Mult timp Coco s-a luptat cu problemele la serviciu, fiind de departe jucătoarea de top cu cele mai multe duble greșeli. În această perioadă, americanca a părăsit două Grand Slamuri din prima săptămână (Wimbledon 2025 și Roland Garros 2026), dar acum pare să aibă o cu totul altă abordare.
Probabil că și cooptarea lui Gavin MacMillan a avut un rol în revenirea ei la o formă apropiată de cea mai bună variantă, cert e că sportiva de 22 de ani pare din ce în ce mai puternică, mai ales mental.
"Stau aici cu siguranță cu o mentalitate și o perspectivă diferite față de anul trecut. Și cred că asta mă inspiră puțin mai mult să continui să lucrez, pentru că văd cât de mult m-am îmbunătățit într-un an. Mă gândesc: "Bine, dacă continui să lucrez și să perfecționez lucrurile, pot ajunge la un nivel excelent".
Cred că serviciul meu s-a îmbunătățit cu siguranță, deși nu a ieșit bine astăzi (n.r. în duelul cu Andreeva a comis 12 duble), dar e în regulă. Cred că, apropo de asta, probabil aș accepta cel mai slab serviciu al meu de anul trecut. Deci cred că totul ține de perspectivă, de montul în care m-am îmbunătățit psihic. Sper să fiu aici și anul viitor și să pot spune că sunt o jucătoare mai bună decât în 2026. Evident, vreau să continui să progresez și la această ediție și sper să merg până la capăt, dar mă concentrez pe moment", a mai spus Gauff.
Semifinalele feminine de la US Open au loc în această noapte, în direct pe Eurosport 1 și HBO Max. Ziua va fi deschisă de confruntarea Sabalenka - Pegula, pentru ca apoi pe arena Artur Ashe să intre Gauff și Rybakina.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo