Sabalenka, absolut genială: "Hei, Jess, nu poţi spune asta! Nu vrei să vezi cum e să mă enervezi"

Eurosport on Google

Aryna Sabalenka ne-a delectat azi cu tenisul ei excelent, în semifinala cu Pegula, dar şi cu glumele care au venit, în conferinţa de presă de după meci. Jessica a fost cea care a dat tonul, explicându-le jurnaliştilor că crede că bielorusa a jucat atât de bine pentru că a fost enervată de meciul direct de la Berlin, astfel că ziariştii nu aveau cum să rateze ocazia să afle părerea liderului WTA.

Aryna Sabalenka - Jessica Pegula - US Open Rezumat

Sursa video: Eurosport

Aryna Sabalenka s-a impus după o partidă fără istoric, 7-5, 6-2 cu Jessica Pegula. Principala favorită nu i-a dat vreo şansă favoritei publicului, servind excelent şi oferindu-i americancei o singură oportunitate de break (salvată). Bielorusa e prima din istorie (feminin sau masculin) care bifează 8 finale de Grand Slam la rând pe hard. De la Australian Open 2023, ea nu a ratat vreun ultim act pe această suprafaţă în turneele majore.
Aryna e cunoscută pentru faptul că e neiertătoare în disputele cu jucătoarele în faţa cărora a pierdut anterior, iar Pegula a glumit pe seama asta, spunând că e posibil să o fi enervat pe Sabalenka odată cu succesul de la Berlin. În ultimul meci direct, jucat în capitala Germaniei (pe iarbă, în iunie), Jess trecea de Aryna în semifinale, într-o partidă în care îi administra un bagel în decisiv).
Sabalenka s-a distrat în legătură cu ipoteza americancei, dar a recunoscut că acel meci a făcut-o să înţeleagă că, dacă nu va evolua la nivel maxim, din primul până în ultimul moment, ar putea rata finala US Open.
"Nu m-a enervat cu nimic (n.r. râde). Cred că a jucat la un nivel incredibil la Berlin, nu prea am putut face nimic. Acel meci m-a făcut să înţeleg că voi avea puține oportunități într-un meci ca cel de azi, astfel că știam că trebuie să fiu concentrată de la început până la sfârșit. Asta m-a ajutat să rămân focusată și să performez la acest nivel. Dar hei, Jess, nu poți spune asta. Nu ai vrea să vezi cum e să mă enervezi (n.r. râde)", a explicat Sabalenka.
Americanca a recunosut, de asemenea, că nu a avut vreo şansă în faţa "taifunului" Sabalenka, a cărei prestaţie a fost incredibilă. De altfel, a 3-a jucătoare a lumii a afirmat că, din ce a urmărit ea, Aryna a făcut azi cea mai bună partidă din an. Întrebată dacă opinia lui Jess e cea corectă, bielorusa a nuanţat puţin, explicând că în startul sezonului s-a aflat de asemenea la un nivel foarte ridicat.
"Cred că anul acesta, mai ales la începutul sezonului, am jucat o mulțime de meciuri incredibile la un nivel foarte înalt. Cred că am avut o performanță foarte bună astăzi. Am simțit că fiecare decizie pe care am luat-o s-a dovedit a fi cea corectă. Aș spune că împotriva lui Jess, comparativ cu ultimele meciuri pe care le-am jucat, acesta a fost cel mai bun nivel pe care l-am arătat anul acesta, da", a explicat Sabalenka.

Sabalenka, după calificarea în finala US Open: "Eram disperată să câştig"

Întrebată cu ce sentimente pleacă după o asemenea partidă, campioana din ultimii doi ani de la Flushing Meadows a explicat că acest turneu e unul de totul sau nimic pentru ea. Fără Grand Slam câştigat în 2026 şi cu locul 1 WTA "furat" de Rybakina, Sabalenka e "all-in" pentru a face tripla la New York. Asta se reflectă în jocul ei, iar motivaţia enormă a fost dublată, azi, de un joc pe măsură. Asta îi dă mare încredere în perspectiva finalei de sâmbătă.
"Sunt atât de fericită că am jucat la un nivel atât de înalt, mai ales împotriva lui Jess. În ultimele noastre meciuri, a reușit să mă împingă la limită, este întotdeauna foarte dificil să câștigi împotriva ei.
Să câștig în seturi consecutive, după un meci de aşa nivel, mă facă extrem de fericită. Da, eram aproape disperată să câștig. Am suferit niște înfrângeri foarte grele împotriva lui Jess și nu am jucat bine la mijlocul sezonului.
Acesta este ultimul meu mare obiectiv al anului în ceea ce privește turneele de Grand Slam, unde nu m-am descurcat prea bine în 2026. Trebuia să ajung în finală și, bineînțeles, acum vreau să trec linia de sosire. Mentalitatea e simplă: sunt pregătită. Sunt pregătită să fac tot ce este necesar pentru a câștiga", a explicat Sabalenka.
Rybakina - Sabalenka, marea finală de la US Open, va reprezenta al 18-lea duel direct dintre cele două mari campioane. Bielorusa conduce cu 10-7 şi va căuta să își ia revanşa pentru finala Australian Open, pierdută în decisiv la începutul anului. De atunci, cele două au mai fost de două ori faţă în faţă (la Indian Wells şi Miami, Aryna impunându-se).
De când Australian Open a trecut de la iarbă la hard, în 1988, o singură dată până la Sabalenka şi Rybakina aceleași două jucătoare se mai întâlniseră în ultimul act la antipozi şi la US Open, în acelaşi an. Se întâmpla în 1994, când protagonistele au fost Steffi Graf şi Arantxa Sanchez Vicario.
Finala Sabalenka - Rybakina va avea loc sâmbătă. Până la ea, atenţia se mută pe tabloul masculin, unde diseară urmează să se desfăşoare semifinalele Zverev - Khachanov şi Shelton Tiafoe (în direct pe Eurosport 1 şi HBO Max).

Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo