Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#Favoriții Garbine Muguruza, în turul secund la US Open, după un meci pe muchie de cuțit cu Donna Vekic

Nicu Savin

Actualizat 30/08/2021 la 21:13 GMT+3

Garbine Muguruza a trecut cu bine de un prim tur care se anunța foarte dificil la US Open. Iberica a trecut în 2 seturi echilibrate pe Donna Vekic, scor 7-6 (4), 7-6 (5).

Garbine Muguruza

Credit imagine: Getty Images

Favoritele au început cu dreptul US Open. După ce Simona Halep a trecut în 2 seturi de Camila Giorgi, Garbine Muguruza (10 WTA) s-a calificat și ea în turul secund. Iberica a avut o adversară redutabilă în croata Donna Vekic (57 WTA), pe care a învins-o însă în 2 seturi foarte echilibrate.
În primul set, croata a fost prima care a făcut break și s-a desprins la 4-2, dar Muguruza a recuperat imediat, iar apoi s-a mers cu serviciul până în tie-break. Acolo, un singur minibreak a fost suficient pentru ca iberica să se impună cu 7-4.

Garbine Muguruza, victorie muncită cu Donna Vekic

Ascendentul moral dat de câștigarea unui prim set atât de echilibrat a ajutat-o pe Muguruza și în startul setului secund, când s-a desprins repede la 3-0, iar apoi și-a păstrat avantajul, conducând cu 4-1 și 5-2. Când totul părea terminat, Vekic a revenit incredibil și a reușit să egaleze la 5.
Ulterior, cele două jucătoare și-au făcut serviciul și manșa secundă s-a decis tot la tie-break. Iberica a fost din nou în control de la început și la fel ca în primul set a reușit să-și păstreze avantajul minim și să se impună cu 7-5. Așadar, după două seturi câștigate la tie-break și 2 ore și 22 de minute de joc, Muguruza a ieșit învingătoare.
Muguruza își continuă astfel aventura la US Open, singurul turneu de Grand Slam la care jucătoarea din Spania nu a ajuns nici măcar în sferturile de finală. Cea mai bună performanță a sa la openul america a fost atingerea optimilor de finală, în 2017, când a pierdut în 2 seturi contra Petrei Kvitova.
În turul secund, Garbine Muguruza ar putea-o întâlni pe Irina Begu (63 WTA), dacă aceasta va trece de Andrea Petkovic (68 WTA) într-un meci programat tot astăzi la Flushing Meadows.
Alte nume importante din circuitul feminin care vor intra în competiție în prima zi sunt Elina Svitolina, Angelique Kerber, Barbora Krejcikova, Aryna Sabalenka sau Naomi Osaka.
Orice lovitură de la US Open de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo