Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Succesul Emmei Răducanu la US Open, "o glumă" pentru Andy Murray. Scoțianul, fără cuvinte în fața unei performanțe unice

Cristian Mihală

Publicat 12/09/2021 la 19:11 GMT+3

Andy Murray, unul dintre cei mai mari jucători britanici din toate timpurile, a vorbit la superlativ despre Emma Răducanu, după ce aceasta a câștigat US Open.

Emma Raducanu bei den US Open 2021

Credit imagine: Getty Images

După aproape 54 de ani, tenisul britanic are o campioană de Grand Slam și la feminin. Succesul Emmei Răducanu este şi mai impresionant în condiţiile în care aceasta are doar 18 ani; în plus, numărul 150 mondial înaintea acestei competiţii a câştigat toate cele zece meciuri disputate la Flushing Meadows fără să cedeze vreun set. Ultima jucătoare care reuşise acest lucru a fost americanca Serena Williams, în 2014.
Emma Răducanu, al cărei tată este român, a realizat această performanţă la doar a doua sa participare la un turneu de Grand Slam, după cel de la Wimbledon, unde a fost nevoită să abandoneze în optimile de finală, din cauza unor probleme medicale. O singură sportivă în istorie a mai câștigat un turneu de Mare Șlem fără să aibă în CV participarea la măcar trei astfel de competiții.

Murray, impresionat de Emma Răducanu

Ca atare, superlativele sunt prea puține pentru ceea ce a realizat adolescenta. Regina Marii Brtianii a felicitat-o, nume mari din sportul mondial și nu numai se înclină în fața evoluției istorice, dar parcă cel mai puternic mesaj a fost trimis de Andy Murray. Unul dintre cei mai mari campioni din istoria tenisului britanic (are 3 Grand Slamuri în palmares, două medalii de aur la Jocurile Olimpice și alte 6 finale de Grand Slam jucate), scoțianul a explicat performanțele Emmei Răducanu utilizând repetat cuvântul "glumă". Evident, termenul e folosit în context apreciativ, pentru a sublinia și mai mult cât de rară și impresionantă e evoluția britanicei.
"E o glumă! Cât de bine a reușit Răducanu să își țină nervii în frâu. E o glumă cât de curat lovește mingea. E o glumă să treci de calificări și să câștigi un turneu de Mare Șlem. E o glumă să câștigi 10 meciuri în 3 săptămâni pentru a face asta. E o glumă cât de bună e Emma Răducanu!", a scris Andy Murray pe Twitter.
CITEȘTE ȘI:

Wilander: "Emma Răducanu va câștiga 10 turnee de Grand Slam"

Fostul mare campion suedez a analizat partida şi a dezvăluit de ce, în opinia lui, Emma va rămâne în vârful ierarhiei în tenis. Mai mult, Mats a anticipat că Răducanu are tot ce îi trebuie pentru a câştiga 10 turnee de Mare Şlem în cariera sa.
"Emma Răducanu e solidă în toate aspectele jocului. E acolo în vârf deja şi va rămâne în elita tenisului mondial mult timp. Nu e vorba de o întâmplare ce a realizat la US Open, se mişcă perfect, are o tehnică extraordinară. În această săptămână am vorbit despre îndoielile pe care le am în legătură cu forehandul ei. În finală, însă, acesta a funcţionat perfect, în special în lung de linie. Cred că va câştiga 10 Grand Slamuri", a spus Wilander pentru Eurosport.
Întrebat despre atu-urile pe care le are Emma Răducanu pentru a domina tenisul, Wilander a explicat că aceasta are un joc complet. Dar, cel mai important, tăria mentală o recomandă drept o campioană uriaşă, care poate "muta munţii".
"Vibeul pe care l-am simţiti din partea lui Emma la interviu a fost special. Pe de-o parte, nu îi venea să creadă, pe de altă parte am simţit foarte multă încredere dinspre ea. Eu am fost extrem de îngrijorat, mă gândeam la ce speech voi ţine, mă gândeam la punctele jucate, la familie, la munca depusă, nu conştientizam ce se întâmpla, nu am putut trăi momentul. Abia la următoarele Grand Slamuri cucerite am putut să mă bucur pe deplin, să mă simt eliberat. Emma era însă prezentă, e mult mai matură decât vârsta pe care o are. Are 18 ani, dar aici (n.r. arată spre cap) are 32 de ani. E extrem de matură în abordare şi în joc, sunt sigur că va câştiga multe turnee. Are un calm impresionant", a mai spus fostul număr unu mondial.
Începând de luni, Emma Răducanu va deveni cel mai bine clasată jucătoare britanică, urcând până pe locul 23 WTA graţie succesului de la US Open. Ea este cea mai tânără laureată a unui turneu major, după rusoaica Maria Şarapova, învingătoare la Wimbledon în 2004, la vârsta de 17 ani.
Orice lovitură de la US Open de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo