Campion nou de Grand Slam la US Open 2022. Niciun jucător care să fi câștigat un GS nu mai e pe tablou
Publicat 06/09/2022 la 08:47 GMT+3
US Open 2022 va avea un nou campion. Niciunul dintre cei 8 jucători calificați în sferturile de finală nu a câștigat vreodată un turneu de Grand Slam.
Carlos Alcaraz of Spain celebrates match point against Marin Cilic of Croatia during their Men’s Singles Fourth Round match on Day Eight of the 2022 US Open at USTA Billie Jean King National Tennis Center on September 05, 2022
Credit imagine: Getty Images
US Open ne-a obișnuit, de-a lungul timpului, cu surprizele. În 2021, de exemplu, în finala feminină au ajuns două sportive care nu au beneficiat de statutul de capi de serie, Emma Răducanu și Leylah Fernandez, britanica fiind prima sportivă venită din calificări care se impune la Flushing Meadows.
Acum, surprizele s-au ținut lanț la masculin. Novak Djokovic nu a avut dreptul să participe, astfel că tabloul a fost unul foarte deschis. Mai ales că Daniil Medvedev, câștigătorul de anul trecut și numărul unu mondial, era ieșit din formă și era improbabil să își apere trofeul. Iar rusul a capotat în optimi, în fața lui Nick Kyrgios, fază unde au fost eliminați și Rafael Nadal și Marin Cilic, ceilalți jucători cu Grand Slamuri în palmares.
Nou câștigător de Grand Slam, la US Open 2022
Astfel, dintre cei 8 jucători calificați în sferturi, niciunul nu a ridicat deasupra capului un trofeu de Grand Slam. Singurii care au ajuns într-o finală sunt Kyrgios (Wimbledon), Ruud (Roland Garros) și Berrettini (Wimbledon). Ca atare, vom avea un câștigător în premieră de turneu de Mare Șlem, iar un favorit evident nu pare să existe. Totuși, cu ceva mai multe șanse par a fi Kyrgios, din jumătatea superioară, și "fenomenul" Alcaraz, din partea de jos a tabloului.
Cilic a fost ultimul câștigător de Grand Slam rămas în cursă pentru trofeul de la Flushing Meadows, dar a fost învins de Alcaraz, după un thriller terminat la ora 2:24 AM.
Sferturile de finală de la US Open, la masculin
Sferturile de finală de la US Open, la feminin
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo