Câștigătorul a cinci titluri de Grand Slam îl pune la zid pe Medvedev! "Nu îmi pot imagina"
Martor din boxa lui Bonzi la scenele incredibile cauzate de Medvedev, Nicolas Mahut, câștigător a cinci titluri de Grand Slam la dublu, a spus că nu și-ar imagina niciodată ca Alcaraz sau Sinner ar putea recurge la astfel de gesturi, făcând o paralelă între rus și cei doi jucători aflați în fruntea ierarhiei ATP.
Daniil Medvedev a fost eliminat în primul tur la US Open! Bonzi l-a învins, la fel ca la Wimbledon
Sursa video: Eurosport
Daniil Medvedev s-a aflat în mijlocul celui mai controversat moment al primei zile de la US Open. Rusul a manipulat publicul și a oferit scene incredibile, fiind astfel la un pas să producă o revenire neașteptată în meciul cu Benjamin Bonzi.

Banner Betano
Credit imagine: From Official Website
Toată emoția de la US Open de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Meciul a căzut pe planul secund după momentul controversat din setul 3, când Bonzi avea minge de meci. Rusul a profitat de momentul în care un fotograf părăsea arena și a manipulat publicul să reacționeze, destabilizându-și adversarul. Asta s-a văzut imediat în jocul francezului, care a pierdut mingea de meci și a fost egalat de la 2-0 la seturi.
Fanii americani au răspuns cu fluierături și zgomot, iar partida a fost întreruptă mai mult de 5 minute. Lui Bonzi, care urma să utilizeze al doilea serviciu, i s-a acordat dreptul la primul serviciu, având în vedere cât de lungă a fost pauza, dar francezul a părut marcat profund de cele întâmplate.
Până la urmă, Benjamin Bonzi s-a impus cu scorul final de 6-3, 7-5, 6-7 (5), 0-6, 6-4, aceasta fiind prima victorie a francezului la un Grand Slam de când îl are pe Nicolas Mahut antrenor.
Mahut, paralelă între Medvedev și cei doi jucători care domină tenisul
Nicolas Mahut a fost pentru o lungă perioadă unul dintre cei mai buni jucători de tenis la dublu, ocupând inclusiv prima poziție în ierarhia ATP. El și-a trecut de-a lungul carierei, care se încheie în acest an, nu mai puțin de cinci titluri de Grand Slam: două la Roland Garros și câte unul la Australian Open, Wimbledon și US Open.
Pus să comenteze incidentul în care a fost implicat elevul său, Mahut a spus inițial că nu vrea să comenteze gesturile lui Medvedev, dar ulterior l-a pus la zid pe adversarul lui Bonzi cu o remarcă fină.
Rusul, considerat unul dintre cei mai talentați jucători ai generației sale, nu a reușit până acum să își atingă adevăratul potențial, iar Mahut a spus că niciodată nu și-ar imagina ca Alcaraz sau Sinner să recurgă la gesturile lui Medvedev, scoțând în evidență faptul că lui Daniil îi lipsește din plin un comportament de profesionist.
"Este un incident incredibil. Oricum, astfel de incidente se întâmplă întotdeauna în momente foarte importante. Cred că arbitrul nu a gestionat neapărat bine situația și prefer să nu vorbesc despre comportamentul lui Daniil la cald, pentru că nu vreau să spun lucruri pe care le-aș putea regreta, dar nu îmi pot imagina nici măcar o secundă ca Alcaraz sau Sinner să se comporte așa", a declarat Nicolas Mahut, conform welovetennis.fr.
În turul secund, Benjamin Bonzi îl va întâlni pe Marcos Giron, americanul reușind să treacă în runda inaugurală de Mariano Navone, scor 6-0, 7-5, 4-6, 5-7, 6-4.
Ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, este programat în perioada 24 august - 7 septembrie și va fi transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2204.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2202.png)
3
5
77
6
4
6
7
65
0
6
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)