Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

LIVE BLOG US Open 2021 | Tactica "Vestiarul" a funcționat din nou pentru Stefanos Tsitsipas

Irina Aldea

Actualizat 02/09/2021 la 08:07 GMT+3

Simona Halep s-a calificat în turul 3, după o victorie în două seturi cu Kristina Kucova.

Stefanos Tsitsipas | Tennis | US Open 2021 | ESP Player Feature

Credit imagine: Getty Images

UPADATE / Ziua a treia de tenis de la US Open s-a terminat cu succesul lui Diego Schwartzman în partida cu Anderson. În setul trei, argentinianul s-a impus cu 6-4. A fost o zi perfectă pentru România, având în vedere că Simona Halep a obținutb a doua victorie la ediția din acest an.
UPDATE / Micuțul Diego Schwartzman îl domină pe uriașul Kevin Andreson. Sud-americanul are 2-0 la seturi.În actul secund s-a impus cu 6-3.
UPDATE / Kevin Anderson și Diego Schwartzman se încălzesc pentru a treia oară. Meciul dintre cei doi a fost mutat de organizatori pe Arthur Ashe. Meciul se reia de la scorul de 6-7, 0-1.
UPDATE / Tactica mersului la vestiare după ce pierde un set a funcționat și de această dată pentru Stefanos Tsitsipas. Grecul a câștigat setul 4 cu 6-0 și s-a calificat în turul 3! Favoritul numărul 3 a stabilit și un record personal, a servit 27 de ași.
UPDATE / Adrian Mannarino nu a renunțat la luptă, ci a câștigat setul 3 la tiebreak, cu 7-6. Așadar, disputa cu Stefanos Tsitsipas este relansată. Grecul a plecat la... vestiar! Favoritul nr. 3 a revenit după aproape 8 minute. Publicul l-a taxat.
UPDATE / Între timp, pe Arthur Ashe se joacă în continuare, chiar dacă și aici au apărut primii stropi de ploaie în tribune. Iar Stefanos Tsitsipas a făcut deja 2-0 cu Adrian Mannarino, după 73 de minute: 6-3, 6-4. Grecul are o partidă mult mai liniștită după tumultoasa bătălie cu Andy Murray.
UPDATE / Jocul dintre Kevin Anderson și Diego Schwartzman s-a reluat, dar s-au mai jucat doar patru game-uri și s-a întrerupt din nou. Peste New York s-a abătut o adevărată furtună! Elocventă și reacția lui Darren Cahill.
UPDATE / Sloane Stephens s-a calificat în turul 3 la US Open, după un meci solid făcut împotriva conaționalei Coco Gauff. Setul doi l-a câștigat cu 6-2. Victoria a fost realizată după 68 de minute de joc.
UPDATE / Pe arena Louis Armstrong plouă torențial, deși terenul este acoperit. Jocul dintre Anderson și Schwartzman a fost întrerupt la 5-5 în primul set.
picture

US Open 2021. Momente neașteptate pe arena Louis Armstrong: A plouat cu găleata!

UPDATE / În condiții de joc indoor, Sloane Stephens a câștigat primul set în partida cu Cori Gauff cu scorul de 6-4. O singură minge de break, fructificată, a făcut diferența în primul set.
UPDATE / Din cauza ploii, meciul dintre Barbora Krejcikova și Christina McHale a fost mutat pe arena centrală. Cele două jucătoare au mai jucat doar patru game-uri. Toate au fost câștigate de reprezentanta Cehiei, care a avansat în turul 3, cu 6-3, 6-1. Astfel, s-au încheiat toate meciurile de simplu la masculin și feminin, până la cele programate în sesiunea de seară la New York.
UPDATE / Aryna Sabalenka, a doua jucătoare a lumii, s-a calificat în turul al treilea la US Open 2021 după ce a învins-o pe Tamara Zidansek cu scorul de 6-3, 6-1, la capătul unui meci dominat de la un capăt la altul care a durat o oră și 1 minut de joc. În continuare, Sabalenka se va duela cu Danielle Collins la New York.
UPDATE / Finalist la ediția din 2019, Daniil Medvedev s-a calificat fără emoții în turul al treilea la US Open după ce l-a învins pe germanul Dominik Koepfer, ocupant al locului 57 ATP, cu scorul de 6-4, 6-1, 6-2, la capătul unui meci care a durat o oră și 50 de minute de joc.
UPDATE / Victoria Azarenka s-a calificat mai devreme în turul al treilea la US Open 2021 după ce a trecut de Jasmine Paolini, ocupanta locului 99 WTA, cu scorul de 6-3, 7-6 (1), la capătul unui meci care a durat o oră și 46 de minute de joc. În continuare, bielorusa se va duela cu favorita numărul 9, Garbine Muguruza.
UPDATE / Rezultate de pe tabloul masculin de tenis:
  • Tiafoe - Pella 6-1, 6-2, 7-5
  • Bautista-Agut - Ruusuvuori 6-1, 6-3, 6-2
  • Zapata Miralles - Auger-Aliassime (5) 6-7, 3-6, 2-6
  • Bagnis - Trungelliti 7-6 (4), 4-6, 6-3, 6-3
  • Lajovic - Gojowczyk 6-2, 4-6, 6-2, 5-7, 4-6
  • Garin - Laaksonen 6-3, (5) 5-7, 2-6, 4-6
  • Ruud - Van De Zandschulp 6-3, 4-6, 3-6, 4-6
  • Nakashima - Molcan 3-6, 6-3, 6-1, 2-6, 4-6
  • Alcaraz - Rinderknech 7-6 (6), 4-6, 6-1, 6-4
  • Giron - Evans 4-6, (3) 6-7, 6-2, 3-6
  • Rublev - Martinez 7-6 (2), (5) 6-7, 6-1, 6-1
  • Kohlschreiber - Andujar 4-6, 3-6, 1-6
  • Dimitrov - Popyrin (4) 6-7, (4) 6-7, 0-4 (RETRAGERE Dimitrov)
UPDATE / Rezultate de pe tabloul feminin de tenis:
  • Rakhimova - Alexandrova 6-4, 6-1
  • Collins - Juvan 6-4, 6-2
  • Vondrousova - Kasatkina 6-3, 4-6, 4-6
  • Kanepi - Fernandez 5-7, 5-7
  • Petkovic - Muguruza 4-6, 2-6
  • Osorio Serrano - Jabeur 0-6, 1-6
  • Mertens - Grammatikopoulou 6-2, 6-2
  • Svitolina - Massarova 6-2, 7-5
Simona Halep - Kristina Kucova, desfășurarea partidei:
  • 6-1. După ce a trecut în primul tur de Camila Giorgi, campioana de la Montreal, Simona Halep s-a impus și în turul secund la US Open 2021 în fața Kristinei Kucova cu scorul de 6-3, 6-1, la capătul unui meci care a durat o oră și 10 minute de joc. Campioana noastră a făcut un meci solid în fața sportivei din Slovacia și a risipit grijile privind accidentarea de la coapsă.
  • 5-1. Simona Halep face un game de retur perfect și va servi pentru calificarea în turul 3.
  • 4-1. Simona Halep continuă seria foarte bună a game-urilor de serviciu. Campioana noastră e la doar 2 game-uri distanță de calificarea în turul 3.
  • 3-1. Kristina Kucova întrerupe seria foarte bună a Simonei Halep și e pe tabelă și în setul 2.
  • 3-0. Simona își ține serviciul și avantajul tot mai consistent.
  • 2-0. Simona obține break-ul și în setul 2, fiind tot mai aproape de calificarea în turul 3.
  • 1-0. Simona Halep își face serviciul în debutul setului 2.
  • Începe setul secund.
  • 6-3. Simona Halep câștigă primul set după 36 de minute de joc.
  • 5-3. Simona face un nou game foarte bun de serviciu și e foarte aproape de adjudecarea manșei inaugurale.
  • 4-3. Simona obține un nou break.
picture

Simona Halep is back! Kucova, spectatoare în meciul din turul 2 de la US Open 2021

  • 3-3. Kristina Kucova recuperează break-ul. Egalitatea se restabilește.
  • 3-2. Kucova își face serviciul și menține un avantaj minim în favoarea Simonei.
  • 3-1. Simona Halep face un game de serviciu perfect.
  • 2-1. Kristina Kucova își face serviciul pentru prima dată în meci.
  • 2-0. Simona Halep consolidează break-ul. Debut de meci perfect pentru campioana noastră.
picture

Simona Halep, lovitură marcă înregistrată la US Open 2021 în fața Kristinei Kucova

  • 1-0. Simona Halep obține break-ul încă din primul game al partidei.
UPDATE / Kristina Kucova începe la serviciu meciul.
UPDATE / Începe în curând meciul dintre Simona Halep și Kristina Kucova! Jucătoarele au intrat pe Arena Arthur Ashe!
UPDATE / În acest moment, în direct pe Eurosport 1 este meciul dintre Andrea Petkovic și Garbine Muguruza.
UPDATE / Meciul Simonei Halep s-a mutat pe Arena Arthur Ashe, de la ora 19. Duelul va fi în direct pe Eurosport 1.
Știre inițială
Simona Halep încearcă miercuri să se califice în turul al treilea la US Open 2021. Sportiva noastră a avut parte de un prim meci foarte bun la Flushing Meadows, acolo unde a învins-o pe Camila Giorgi în minimum de seturi. Campioana noastră a avut un serviciu foarte bun, apreciat inclusiv de experții Eurosport, Mats Wilander, Barbara Schett și Alex Corretja.
Tot în ziua a treia de concurs o vom vedea la treabă pe Sloane Stephens, campioana din 2017 de la US Open. Americanca o va întâlni pe compatrioata ei mai tânără, Coco Gauff. Pe tabloul masculin îl vom vedea la treabă pe Stefanos Tsitsipas, care a trecut în turul 1 de Andy Murray, iar acum se va duela cu Adrian Mannarino.

#Favoriții US Open 2021 | Simona Halep – Kristina Kucova, primul meci direct

În turul secund la New York, Simona Halep se va duela cu Kristina Kucova (lucky loser), care a trecut în primul tur de Ann Li, scot 7-5, 6-1. Cele două jucătoare se vor întâlni în premieră în circuit.
US Open 2021 | Programul transmisiunilor Eurosport în a treia zi se concurs la Flushing Meadows
Cel mai bun rezultat la Simonei Halep la New York a fost la ediția din 2015, atunci când a ajuns până în semifinale. Turneul de la US Open este singurul turneu de Grand Slam în care Simona Halep nu a ajuns în finală. Chinuită de accidentări în 2021, sportiva noastră speră să-și ia revanșa la turneul american.

#Favoriții US Open 2021 | Sloane Stephens – Coco Gauff

Campioană la ediția din 2017 după o finală 100% americană disputată în compania compatrioatei Madison Keys, Sloane Stephens are parte de un duel foarte interesant în turul secund la Flushing Meadows. Clasată acum pe locul 66 WTA, Sloane pornește cu șansa a doua în meciul cu Coco Gauff.
US Open 2021 | Programul transmisiunilor Eurosport în a treia zi se concurs la Flushing Meadows
În primul tur, Sloane a trecut de Madison Keys, iar Gauff, care e pe locul 23 WTA, a învins-o pe poloneza Magda Linette în trei seturi. Acesta va fi primul lor meci direct în circuitul feminin de tenis.

#Favoriții US Open 2021 | Stefanos Tsitsipas – Adrian Mannarino

După un meci maraton în primul tur în compania lui Andy Murray, favoritul numărul 3 de pe tabloul masculin de tenis, Stefanos Tsitsipas, se va duela pentru un loc în turul al treilea la ultimul turneu major al anului cu francezul Adrian Mannarino. Ambii jucători au avut meciuri foarte lungi în primul tur, ambele încheiate după 5 seturi.
US Open 2021 | Programul transmisiunilor Eurosport în a treia zi se concurs la Flushing Meadows
Mannarino a trecut în primul tur de compatriotul Herbert. Cei doi se vor duela pentru a treia oară în circuitul masculin de tenis. Până acum, Tsitsipas și Mannarino și-au împărțit victoriile. Tsitsipas s-a impus pe zgura de la Madrid în 2019, iar Mannarino a câștigat meciul din 2019 la Zhuhai. Atunci, grecul a fost nevoit să se retragă.
Orice lovitură de la US Open de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo