Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#PerformanțeleRomânilor Concluziile lui Horia Tecău după prezența în sferturi la US Open și planurile de viitor

Andrei Nicolae

Publicat 08/09/2021 la 03:36 GMT+3

Jucătorul român s-a declarat mulțumit de parcursul din acest an. El și-a propus să termine anul cu titluri și cu o prezență la Turneul Campionilor.

Kevin Krawietz (l) and Horia Tecau

Credit imagine: Getty Images

Horia Tecău și Kevin Krawietz și-au încheiat parcursul la US Open în sferturile de finală ale turneului de dublu. În această fază au pierdut jocul cu americanii Querrey și Johnson, scor 2-6, 6-7 (5).
picture

Rezumatul partidei în care Horia Tecău a luptat pentru calificarea în semifinale la US Open

"Diferența cred că s-a făcut la jocul pe serviciul nostru. Am înfruntat o echipă puternică. Querrey și Johnson au avut un procent destul de mare la primul serviciu. Puteam să intrăm în joc de câteva ori pe serviciul lui Johnson, dar a jucat bine cu dreapta de pe tot terenul.
Obiectivul nostru pentru azi era să ne ținem serviciul, să stăm aproape de ei, să ne legăm de orice șansă pe care putem să o avem pe serviciul doi al lor. Am avut câteva mingi de break la Johnson în primul set, în setul doi am început să returnăm mai bine. Am avut un 0-30 și la Querrey, iar în tiebreak puteam obține, la fel, un minibreak.
Kevin nu s-a simțit bine pe propriul serviciu, nu a jucat suficient de mult cu primul serviciu, iar pe al doilea, dacă le dai timp, amândoi sunt jucători care returnează bine și lovesc agresiv mai ales cu dreapta. Deci cred că a contat mult faptul că nu am jucat cu primul serviciu, le-am dat prea multe ocazii să returneze serviciul doi al nostru, acolo au câștigat cele mai multe puncte", a susținut Horia Tecău, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Eurosport România.

Horia Tecău: "Pentru noi a fost un turneu bun, am câștigat trei meciuri în care nu am cedat niciun set"

Per-total, jucătorul român a fost mulțumit cu performanța atinsă la Flushing Meadows. A ajuns pentru a cincea oară în sefrturile de finală las US Open, dar pentru prima dată alături de germanul Kevin Krawietz.
Horia Tecău
"Pentru noi a fost un turneu bun, am câștigat trei meciuri în care nu am cedat niciun set. Am avut un tur 2 foarte disputat (n.r. cu Nielsen / Pospisil) în care am luat lucruri pozitive din el, am servit bine amândoi, ne-am ajutat unul pe celălalt la fileu când a fost nevoie. Am avut și momente în care am returnat bine.
Terenurile sunt rapide în acest an, este destul de dificil să lovești mingea curat, să returnezi pe primul serviciu, pentru că vine destul de repede. Dar pe al doilea serviciu și mai ales în meciul 3 am returnat mai bine (n.r. cu Gonzalez / Molteni). Ne-am făcut jocul nostru, agresiv pe serviciu, agresiv pe retur. Sunt argumente din jocul nostru pe care am lucrat. Mai puțin azi, la procentajul pe primul serviciu. Nici nu m-am uitat care a fost procentajul, dar mi-am dat seama din sentimentul de pe teren că de prea multe ori au avut ocazia să fie agresivi pe al doilea serviciu al nostru și de acolo au venit break-urile", a concluzionat Horia Tecău.

Horia Tecău și Kevin Krawietz și-au propus să ajungă la Turneul Campionilor

Jucătorul român a vorbit și despre parteneriatul cu Kevin Krawietz, dar și despre obiectivele pe care le au în perioada imediat următoare:
"Parteneriatul cu Kevin merge bine, suntem într-o poziție bună în clasamentul echipelor. Am avut un parcurs solid în acest an, chiar dacă am început să jucăm constant de la începutul sezonului de zgură.
Este un jucător bun, mă înțeleg bine cu el și în afara terenului, e ușor de jucat cu el. Are un joc puternic. Suntem într-o poziție bună pentru Turneul Campionilor. Avem două sferturi de Grand Slam, semifinală Masters Series, un titlu la turneu de 500. În continuare mai avem de jucat Indian Wells, Viena și Paris, trei turnee mari cu multe puncte. Tragem să le câștigăm și să ne calificăm la Turneul Campionilor.
Vrem să încheiem anul cu o senzație bună, jucând bine la cele mai mari turnee. Trebuie să menținem mai sus procentul pe primul serviciu și să fim mai solizi pe retur, mai ales pe al doilea serviciu și cred că putem câștiga toate turneele la care participăm împotriva oricărei echipe. Și asta vrem, să terminăm anul cu titluri".
Orice lovitură de la US Open de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo