Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

US Open: Concluzii după ultimul Mare Șlem al anului

DeGetty Images

Actualizat 12/09/2018 la 22:47 GMT+3

Naomi Osaka și Novak Djokovic au impresionat, în timp ce circuitul feminin se află în contrast cu cel masculin.

Novak Djokovic of Serbia and Naomi Osaka of Japan hold their winners trophies at NBC's TODAY Show on September 10, 2018 in New York City

Credit imagine: Getty Images

Naomi Osaka este o stea în devenire
La numai 20 de ani, Naomi Osaka a devenit prima japoneză care a triumfat într-un turneu de Mare Șlem, învingând-o pe Serena Williams în finală. Osaka a urcat pe locul 7 mondial după succesul de la US Open, iar viitorul talentatei jucătoare se anunță unul luminos. Osaka a gestionat primul ei moment cu adevărat special din carieră impecabil. A controlat într-o măsură considerabilă partida împotriva idolului său, stăpânindu-și emoțiile extraordinar și jucând mai agresiv, mai precis și cu mai multă forță decât Williams în multe clipe cheie. Într-un final de meci tensionat, Osaka a gestionat momentul excelent, lăsând tenisul său să vorbească. Japoneza are șanse importante de a deveni una din prezențele constante în fazele finale ale turneelor mari în viitor, putând chiar să preia frâiele tenisului feminin așa cum a făcut-o Williams în ultimii 15 ani.
Novak Djokovic s-a întors la forma lui de top
O operație este un moment de cumpănă în cariera oricărui sportiv. După ce s-a aflat pe locul 1 mondial pentru 122 de săptămâni la rând între iulie 2014 și noiembrie 2016, Novak Djokovic a ratat a doua jumătate a sezonului 2017 datorită unei accidentări la cot. Deși a revenit pe teren în ianuarie 2018, sârbul a luat decizia de a fi supus unei mici intervenții chirurgicale, începând din nou să joace în martie. Forma lui s-a îmbunătățit treptat de atunci, după un început nu tocmai grozav. Ascensiunea sa a fost una de mare succes – două noi titluri de Mare Șlem câștigate la Wimbledon și la US Open stau drept dovadă. Felul în care Djokovic a jucat la New York a dovedit clar că sârbul s-a întors la cea mai bună formă a sa. Dacă el va continua în același ritm, reocuparea numărului 1 mondial este doar o chestiune de timp.
Schimbul de generații mai trebuie să aștepte în circuitul masculin
Cei trei mari jucători ai generației lor, Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic, domină în continuare clasamentul ATP. Grație succesului său de la US Open, Djokovic a urcat din nou pe locul 3 mondial, imediat în urma lui Nadal și Federer. Chiar dacă a fost eliminat surprinzător în optimile de finală, Federer încă joacă la un nivel foarte înalt în ciuda vârstei sale de 37 de ani. La rândul său, Nadal a demonstrat că este un pretendent la oricare dintre cele patru turnee de Mare Șlem atât timp cât este capabil să joace fără dureri. Accidentarea sa la genunchi ar putea fi îngrijorătoare, însă Nadal poate reveni la fel de puternic în 2019. Între timp, talentații tineri din circuit continuă să nu reușească să performeze la maximum pe cea mai înaltă scenă. Dominic Thiem a devenit la Roland Garros singurul jucător care a ajuns într-o finală de Mare Șlem înainte de vârsta de 25 de ani – în afara lui Djokovic, Nadal sau Murray – de la Jo-Wilfried Tsonga în 2008. Talente noi există – Alexander Zverev, Stefanos Tsitsipas, Borna Coric, Karen Khachanov, Denis Shapovalov, Daniil Medvedev, Alex De Minaur, Frances Tiafoe sunt doar unii dintre ei – însă mai au de lucru până să ajungă să se lupte pentru Șlemuri.
Circuitul feminin este mai deschis ca oricând
Din cele 16 jucătoare prezente în optimile de finală ale US Open, numai trei erau cotate între primele 10 din clasamentul mondial și patru din primele 16 ale lumii. Cea mai bine clasată semifinalistă a fost Madison Keys, a 14-a jucătoare a lumii. Trei dintre cele patru câștigătoare de Mare Șlem din 2018 au câștigat primul lor astfel de titlu din carieră. În ultimii doi ani, numărul este de cinci din opt. Permutările din clasamentul mondial și inconstanța multora dintre jucătoarele de top, alături de statisticile de mai sus și surprizele care apar tot mai des în marile turnee – toate indică înspre un circuit feminin mai deschis ca oricând, în oarecare contrast cu circuitul masculin.
***
Seria de articole dedicate turneului de la US Open este susținută de Köber.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo