Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Emoții pentru Emma Răducanu înainte de US Open! Campioana din 2021 a părăsit terenul de antrenament în lacrimi

Eurosport
DeEurosport

Publicat 26/08/2022 la 23:02 GMT+3

Emma Răducanu s-a accidentat cu doar 3 zile înaintea startului de la US Open. Se pare că jucătoarea a părăsit terenul de antrenament în lacrimi, dar a revenit după o scurtă pauză, continuând pregătirea.

Emma Raducanu of Great Britain with coach Dmitry Tursunov and physio Will Herbert

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Dani Morar
Emma Răducanu se află în plină pregătire pentru turneul de la US Open, acolo unde își va apăra titlul cucerit anul trecut. Jucătoarea cu origine română s-a accidentat la mâna dreaptă în timpul unui antrenament și a fost surprinsă părăsind terenul în lacrimi. Sperietura se pare că a fost mai mare decât accidentarea în sine, iar Emma s-a întors pe teren după aproximativ 15 minute, purtând un bandaj la mână.
"A fost una dintre acele zile când nu îți iese nimic. Te simți distras și nu te poți concentra. Cred că toată lumea a trecut prin asemenea stări", a spus Răducanu, conform Daily Mail.
Pe lângă accidentare, Emma s-a mai oprit din antrenament de două ori. De fiecare dată a purtat discuții lungi cu antrenorul său, Dmitry Tursunov. Britanica va debuta la US Open marți seara, pe terenul Louis Armstrong, împotriva franțuzoaicei Alize Cornet.
Emma Răducanu se află pe locul 11 WTA, în timp ce adversara sa ocupă locul 37 înaintea ultimului turneu de mare slam al anului. După succesul de la New York, de anul trecut, așteptările au crescut, însă Emma nu a fost tot timpul la nivelul cel mai înalt. Cu toate acestea, la Cincinnati, ea le-a învins categoric pe veteranele Serena Williams și Victoria Azarenka, înainte de a fi eliminată de Jessica Pegula în optimile de finală.
Citește și:

Emma Răducanu este deranjată de bătăturile din palmă

După succesul răsunător de la Flushing Meadows din 2021, toată lumea și-a ridicat așteptările față de britanică. Doar că forehand-ul și serviciul său au de suferit din cauza bătăturilor de la mâini. Emma a începu să joace cu bandaje pe degete, iar acum încheietura mâinii îi dă și mai multe bătăi de cap.
Bătăturile o deranjează foarte tare pe jucătoare după un sezon foarte lung. Răducanu a explicat scăderile de joc și dă vina pe această problemă pentru anul sub așteptări.
"Am răni chiar în mijlocul palmei. Pur și simplu nu pot ține racheta cum trebuie, iar de fiecare dată când lovesc cu forehand-ul simt o durere imensă. Dacă lovesc mai încet, racheta se mișcă în mâna mea și îmi provoacă din nou durere. Nu pot lovi nicicum", a explicat jucătoarea.
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, este programat în perioada 29 august - 11 septembrie și va fi transmis în direct și în exclusivitate de Eurosport și Eurosport Player.
picture

US Open 2022, în direct pe Eurosport și Eurosport Player, din 29 august

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo