Serena Williams a primit "votul de încredere" la US Open! Predicția americanilor pentru meciul cu Kontaveit

Pentru Serena Williams, US Open 2022 este foarte probabil ultimul turneu al carierei. Americanca a trecut de Kovinic în primul tur, dar în turul secund va da peste a doua favorită, Anett Kontaveit. Totuși, americanii cred că Serena va trece și de estonă și se va califica în turul 3.

Serena Williams

Credit imagine: Getty Images

Într-o atmosferă de-a dreptul incendiară pe arena Arthur Ashe, Serena Williams și-a amânat retragerea din tenis, americanca învingând-o pe muntenegreanca Danka Kovinic (80 WTA) cu scorul de 6-3, 6-3 în runda inaugurală de la US Open 2022. Serena s-a impus după o oră și 40 de minute de joc, în uralele spectatorilor de la Flushing Meadows.
Acum, pentru a continua în turneu și-n carieră, Serena Williams e nevoită să treacă de a doua favorită de pe tabloul feminin, Anett Kontaveit. Estona a trecut în primul tur de Jaqueline Cristian, dar a găsit cu greu victoriile în circuit în ultima perioadă, motiv pentru care Serena poate visa la încă o victorie pe terenurile de la New York. Aceasta va fi prima întâlnire directă dintre Serena și Kontaveit, iar americanii de la Sportskeeda au încredere că legendara tenismenă din SUA va câștiga.
CITEȘTE ȘI:

Serena Williams a primit "votul de încredere" la US Open înaintea meciului cu Kontaveit

"Absența sa îndelungată din circuitul feminin înseamnă că Serena Williams va intra în competiția împotriva numărului 2 mondial, Anett Kontaveit, ca outsider. Cu toate acestea, Williams își va aprecia șansele în fața estonei, având în vedere că în ultima vreme se luptă pentru a câștiga meciuri. Americanca a avut un început ezitant de meci împotriva lui Kovinic, dar în cele din urmă a prins ritm. Serviciul ei s-a îmbunătățit în special pe măsură ce meciul a continuat și a încheiat duelul cu nouă ași și un procentaj de 76% pe primul serviciu.
Câștigătoarea a 23 de titluri majore a jucat bine punctele importante, salvând 80% din punctele de break ale adversarei - invocând adesea un serviciu puternic pentru a face acest lucru. Același lucru îi va fi de folos în fața lui Kontaveit, care este, de asemenea, cunoscută ca fiind o mare luptătoare pe teren. Lui Kontaveit îi place să ia mingea devreme și să fie agresivă, așa că sarcina de a o împiedica să se instaleze într-un ritm va fi exclusiv pe umerii lui Williams.
Americanca a arătat sclipiri ale celui mai bun tenis al său în momentele de criză, ceea ce este de bun augur pentru ea în perspectiva unui meci și mai dificil. Victoria în fața lui Kovinic a ajutat, de asemenea, la înlăturarea emoțiilor pentru jucătoarea de 40 de ani. Dacă va începe să joace cu mai multă libertate, Williams ar putea foarte bine să o copleșească pe Kontaveit de pe linia de fund. Pronostic: Williams va câștiga în trei seturi", scriu cei de la Sportskeeda.
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, este programat în perioada 29 august - 11 septembrie și va fi transmis în direct și în exclusivitate de Eurosport și Eurosport Player.
picture

US Open 2022 - 30 august, transmisiuni Eurosport 1&2

Credit imagine: Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo