Anisimova încearcă să o "lucreze la psihic" pe Sabalenka înainte de finala US Open: "A fost cel mai special meci pentru mine!"
Publicat 05/09/2025 la 11:26 GMT+3
Amanda Anisimova are de trecut "testul Aryna Sabalenka" în drumul spre primul trofeu de Grand Slam al carierei. Americanca are un palmares pozitiv cu liderul mondial, căreia i-a administrat o înfrângere dureroasă la Wimbledon şi a încercat să capitalizeze cât mai mult din acest avantaj, prin discursul său de după semifinala cu Osaka.
Naomi Osaka - Amanda Anisimova - US Open Rezumat
Sursa video: Eurosport
Amanda Anisimova s-a calificat în a 2-a finală de Grand Slam a carierei, după ce a câştigat disputa cu cvadrupla campioană de turnee majore, Naomi Osaka. A fost o partidă palpitantă, pe muchie de cuţit, tranşată de sportiva din SUA cu 6-7, 7-6, 6-3.

Toată emoția de la US Open de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Doar un meci stă între sportiva din SUA şi primul trofeu major al carierei, dar provocarea e cum nu se poate mai dificilă. Campioană la Brisbane, Miami şi Madrid, în prima jumătate a sezonului, Sabalenka nu a mai disputat o finală în circuit de la Roland Garros. A fost aproape la Wimbledon, dar a fost învinsă de Anisimova, care îi va fi şi de această dată adversară, dar în finală, după ce sportiva de peste ocean a trecut cu 6-7, 7-6, 6-3 de Naomi Osaka.
Americanca o conduce pe bielorusă cu 6-3 la general, câștigând şi ultimul duel direct: 6-4, 4-6, 6-4 în semifinalele Wimbledon. Acum, se va evolua cu trofeul pe masă, în faţa a peste 20.000 de americani care vor pune presiune pe Amanda, astfel că rămâne de văzut cum va reacţiona aceasta. În conferinţa de presă de după succesul cu Pegula, Sabalenka a prefaţat finala şi a dat de înţeles că abia așteaptă duelul dintr-un motiv simplu: vrea cu orice preţ să își ia revanşa pentru ce s-a întâmplat la All England Club, acum mai puţin de două luni.
De partea cealaltă, Anisimova nu are cum să privească decât cu încredere spre un duel cu o adversară în faţa căreia are un palmare direct atât de bun, Amanda făcând referire la semifinala Wimbledon ca de un moment special, pe care îl va purta pentru totdeauna în inimă.
"Sunt foarte încântată să fiu în finala US Open, este cu adevărat special. Voi încerca doar să fac totul bine, să mă pregătesc bine, să fiu în cea mai bună stare mentală și fizică posibilă. Aștept cu nerăbdare meciul cu Aryna și cred că este o oportunitate grozavă pentru mine.
Ea e numărul unu mondial și joacă un tenis incredibil, dar vă asigur că va fi o luptă pe teren, sunt entuziasmată. De fiecare dată când am jucat contra ei, a fost grozav. Am avut meciuri foarte, foarte dificile, multe dintre ele au fost la turnee de Grand Slam, mai ales la începutul carierei mele. Dar cred că partida de referinţă dintre noi a fost cea de la Wimbledon. A fost un meci foarte strâns, dar am reuşit să răzbat. Cred că acela a fost cel mai special meci pentru mine, dar sper ca sâmbătă să fie înlocuit de duelul de la US Open", a spus Anisimova.
Anisimova, convinsă că nu va mai claca în finala US Open
Partida de sâmbătă va fi una extrem de grea din punct de vedere al presiunii. Acum mai puţin de două luni, după succesul cu Sabalenka, din semifinalele Wimbledon, americanca a capotat în finală, când nu i-a luat vreun game Igăi Swiatek. Acum, lucrurile vor fi şi mai complicate din punct de vedere al gestionării stărilor sufleteşi, pentru că întregul Arthur Ashe va respira în ritmul loviturilor Amandei. Totuși, sportiva de peste ocean crede că a învăţat o lecţie importantă în ultimul act de la All England Club, astfel că sâmbătă vom vedea o cu totul altă jucătoare.
"Am muncit foarte mult la latura mea mentală, îmi impun să nu renunț indiferent de adversară şi scor. Astăzi, aș fi putut spune cu ușurință: "Oh, joacă mai bine decât mine și nu pot face nimic". Am încercat să fac totul pentru a găsi o modalitate de a rămâne în meci, chiar dacă a fost foarte dificil și ea juca un tenis foarte bun. Am lucrat mult la mine după finala Wimbledon pentru a putea gestiona aceste momente și a crede în mine, chiar și atunci când simt că nu există nimic în care să crezi. La Wimbledon, nu am jucat atât de bine, asta e clar, dar am cedat din punct de vedere mental, am crezut că nimic nu mai poate fi făcut. Acum, văd lucrurile total diferit, mi-am schimbat mult atitudinea şi asta m-a ajutat şi sper să îmi fie de folos şi sâmbătă", a mai spus Amanda Anisimova, care are o oportunitate de aur de a se revanșa pentru Londra în finala US Open, în faţa propriilor fani.
La 23 de ani şi 358 de zile, Anisimova a devenit cea mai tânără jucătoare din ultimii 23 de ani care face finală atât la Wimbledon, cât şi la US Open, în acelaşi sezon. Ea nu a reuşit să fie mai precoce decât Serena Williams, care bifa aceeaşi bornă în 2002, la 21 de ani.
Anisimova a devenit a 4-a sportivă din SUA din ultimii 40 de ani care să învingă două foste lidere mondiale într-un Grand Slam (în sferturi, trecuse de Swiatek). Doar Tracy Austin şi surorile Williams se mai puteau lăuda cu așa ceva în ultimele 4 decenii.
Finala US Open 2025, dintre Aryna Sabalenka şi Amanda Anisimova, va avea loc sâmbătă, în direct pe Eurosport 1 şi HBO Max, începând cu ora 23:00.
Promo
Promo