Djokovic, anunț fabulos: "Vreau ca cineva să îmi bată toate recordurile!". Care e noua lui "misiune"
Publicat 27/08/2025 la 12:39 GMT+3
Novak Djokovic, cel mai titrat jucător din istorie, își asumă rolul de mentor pentru jucătorii din noua generație, dorind să întoarcă astfel tenisului o parte din momentele fantastice pe care le-a trăit în ultimele două decenii. Înainte de duelul din turul doi de la US Open cu Zachary Svajda, sârbul a vorbit despre "noua lui misiune".
Novak Djokovic s-a calfiicat în turul 2 la US Open! Sârbul l-a învins pe Tien în 3 seturi
Sursa video: SNTV
Cu 24 de Grand Slamuri în palmares, cu 100 de titluri în total (40 de ATP 1000) și cu 428 de săptămâni la rând pe primul loc ATP, Nole este cel mai dominant jucător din toate timpurile, setând borne care cu greu vor fi bătute vreodată.

Banner Betano
Credit imagine: From Official Website
Toată emoția de la US Open de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Chiar și așa, vârsta își spune cuvântul și în cazul unui titan ca Novak, astfel că în ultimii doi ani sârbul nu a mai câștigat vreun trofeu major, excepție aurul olimpic. Mulți se întreabă de ce Djokovic nu se retrage, în condițiile în care e aproape imposibil să îi bată pe Sinner și Alcaraz într-o competiție de 3 din 5 seturi, iar sportivul din Balcani a explicat în stilu-i caracteristic dilema multora.
Novak a dezvăluit că a decis să își continue cariera în principal pentru a preda ștafeta și pentru a-i ajuta pe viitorii campioni, în măsura în care aceștia îl solicită. Aceasta este o misiune extrem de nobilă, care dovedește încă o dată altruismul și caracterul fantastic al lui Djokovic.
"Sunt aici pentru tineri, vreau ca cineva să-mi bată recordul. De fapt, toate recordurile, tenisul trebuie să se îmbunătățească, să evolueze.
Sunt deschis să împărtășesc experiențele mele, chiar dacă sunt rivalii mei. Fie că este vorba de gestionarea stărilor afective, de comunicarea de marketing, de tenisul propriu-zis, sunt deschis să dau sfaturi dacă sunt solicitat. Este una dintre misiunile mele acum", a spus Djokovic, citat de We Love Tennis.
Trebuie spus că în ultimele luni Aryna Sabalenka, numărul unu mondial, a dezvăluit în mai multe rânduri cât de mult a fost ajutată de Djokovic în trecutul recent, în special din punct de vedere mental. Chiar dacă e la cel mai înalt nivel din carieră, bielorusa a apelat la Nole și pentru sfaturi tehnice, conștientă că nu există persoană mai în măsură să o ajute cu "tipsuri" utile.
De asemenea, sportivi ca Jakub Mensik sau Hamad Medjedovic au beneficiat de o serie de povețe date de cel mai titrat jucător din lume, Nole contribuind la ascensiunea ambilor tineri.
Ce urmează pentru Novak Djokovic la US Open
Djokovic, care e cap de serie nr. 7 la Flushing Meadows, va juca în primul meci al zilei de pe arena Arthur Ashe. Sârbul îl va înfrunta, de la ora 18:30 (ora României), pe Zachary Svajda (locul 145 ATP). Acesta va fi primul duel dintre cei doi jucători.
Americanul de 22 de ani a ajuns pe tabloul principal de la New York după ce a câștigat 3 meciuri în calificări, iar în primul tur l-a învins pe Zsombor Piros, scor 6-4, 6-2, 7-5. De cealaltă parte, deși s-a confruntat cu unele probleme medicale, Nole a trecut în manșa inaugurală de la Flushing Meadows de Learner Tien (locul 50 ATP), scor 6-1, 7-6 (3), 6-2.
Djokovic știe la ce să se aștepte de la duelul de azi, el antrenându-se contra lui Zachary de câteva ori, în trecut. În plus, sârbul are 19-0 în duelurile cu americanii la Grand Slamuri, astfel că nu par să existe premise pentru o surpriză.
"Îl cunosc pe Zachary. Nu foarte bine, dar ne-am antrenat împreună de mai multe ori când era mai tânăr. E unul dintre cei mai promițători jucători americani. Voi întâlni iar un jucător gazdă, e mereu diferit din cauza publicului. Fanii îl pot împinge din spate să facă meciul vieții lui, nu are nimic de pierdut. Îmi voi face temele și mă voi pregăti", a spus Nole după succesul din primul tur.
Interesant e că, dacă va trece de Zachary Svajda, Nole va evita o nouă înfruntare cu un american, așa cum se prefigura. Asta pentru că Alex Michelsen, cap de serie 28, a cedat în primul tur la Comesana. Sârbul va evolua, așadar, în fața învingătorului din duelul dintre Francisco și Cameron Norrie.
Promo
Promo