Sorana Cîrstea și Simona Halep au fost trase pe același sfert de tablou la turneul de la Indian Wells, dar se părea că cele două nu se vor întâlni, în contextul în care Sori avea un traseu foarte dificil. În turul 3, sportiva noastră urma să o întâlnească, în mod normal, pe Barbora Krejcikova, a doua jucătoare a lumii.
Doar că cehoaica a anunțat în această dimineață că nu va putea juca, din cauza unei accidentări la cot. Ea era și pe tabloul Tie Break Sets, de unde s-a retras, pentru ca apoi să dezvăluie că nu va putea fi prezentă nici la Indian Wells.
"Sunt foarte dezamăgită că nu voi juca la Indian Wells. Îmi doream foarte mult să obțin o performanță mare, dar anul acesta nu voi reuși", a declarat câștigătoarea de la Roland Garros 2021.
Roland Garros
Simona Halep, pregătiri intense pentru Roland Garros! Când are programat primul antrenament la Paris
ACUM O ORĂ
Locul ei pe tabloul principal va fi ocupat de franțuzoaica Alize Cornet.
CITEȘTE ȘI:
DJOKOVIC, TRAS LA SORȚI LA INDIAN WELLS, DAR POATE PĂȚI CA LA AUSTRALIAN OPEN. TRASEU INFERNAL PENTRU MEDVEDEV

Halep și Cîrstea, posibil duel în optimile Indian Wells

Cele două sportive din România au ajuns vecine de clasament, ocupând pozițiile 26 și 27 înainte de competiția din California. Ambele sunt capi de serie și vor avea prim tur liber și, dacă vor reuși să treacă de primele două partide, se vor duela în meci direct pentru un loc în sferturi.
Posibilele meciuri ale Simonei Halep și Soranei Cîrstea, la Indian Wells, până la eventualul meci direct, sunt următoarele:
Turul 2
  • Sorana Cîrstea - învingătoarea din meciul Ajla Tomljanovic - Hailey Baptiste
  • Simona Halep - învingătoarea din duelul Ekaterina Alexandrova - Elvina Kalieva
Turul 3
  • Sorana Cîrstea - Alize Cornet
  • Simona Halep - Cori Gauff
Optimi
  • Simona Halep - Sorana Cîrstea
Un eventual sfert ar fi o bătălie cu Iga Swiatek, cel mai probabil, deși și Garbine Muguruza e capabilă să facă un turneu mare.
Sorana Cîrstea și Simona Halep s-au întâlnit de 3 ori în carieră, dar toate disputele au avut loc înainte ca învingătoarea de la Roland Garros și Wimbledon să devină un nume în WTA. Sori o conduce cu 2-1 pe Simo, ultima întâlnire având loc tocmai în 2010, la Cincinnati (6-2, 6-4 pentru Cîrstea).
Altfel, Simona Halep s-a încălzit pentru Indian Wells la turneul fulger Tie Break Sets, unde a pierdut, 10-7, în duelul cu Aryna Sabalenka.
Roland Garros
Simona Halep a vorbit despre retragerea din tenis, înainte de Roland Garros! Când va pune stop
ACUM O ORĂ
Roland Garros
Ilie Năstase a comentat colaborarea Halep–Mouratoglou înainte de Roland Garros: "Toate vor s-o bată"
ACUM 4 ORE