Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep va debuta luni la Birmingham, contra unei "victime" preferate! La ce oră va fi partida

Nicu Savin

Actualizat 12/06/2022 la 20:15 GMT+3

Simona Halep va începe sezonul de iarbă la Birmingham, unde va juca în primul tur în fața ucrainencei Lesya Tsurenko. Partida va avea loc luni, în jurul orei 17:00.

Simona Halep sărbătorește victoria la Wimbledon

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep a pierdut în turul doi la Roland Garros, iar de atunci s-a pregătit intens pentru sezonul de iarbă, suprafață pe care nu a mai jucat din 2019, de când a cucerit titul la Wimbledon.
Sportiva noastră este a 2-a favorită a turneului de la Birmingham și o va întâlni în primul tur pe Lesya Tsurenko (116 WTA). Aceasta vine din calificări, unde nu a cedat set în partidele cu Emily Appleton (6-4, 6-4) și Fernanda Contreras Gomez (6-4, 6-2).
Ucraineanca de 33 de ani este una dintre victimele preferate ale Simonei, sportiva noastră învingând-o în toate cele 8 dueluri directe de până acum, ultima dată la Roland Garros 2019. De altfel, românca a pierdut un singur set în fața acesteia, la Wimbledon 2014.
Tsurenko a fost o jucătoare de top 30 în urmă cu câțiva ani, dar în ultima vreme a fost chinuită de accidentări. Numai în acest an a fost nevoită să se retragă din 4 turnee: Dubai, Guadalajara, Indian Wells și Istanbul.
Citește și:

Simona Halep - Lesya Tsurenko, în turul 1 la Birmingham, luni, în jurul orei 17:00

În aceste condiții, Simona Halep este mare favorită. Dacă va trece de Tsurenko, românca va juca în turul secund împotriva învingătoarei duelului Harrie Dart - Camila Osorio Serano. Prima adversară mai cunoscută ar putea veni în sferturi, Alison Riske sau Viktorija Golubic având șansele cele mai mari de a ajunge acolo.
În semifinale, Simona ar putea da peste Petra Kvitova, o jucătoare excelentă de iarbă, sau Camila Giorgi. Pe cealaltă jumătate de tablou, marile favorite sunt Jelena Ostapenko, Shuai Zhang, Ajla Tomljanovic, Elise Mertens sau Shelby Rogers, care pot fi adversarele Simonei în ultimul act.
Simona Halep va participa abia pentru a 2-a oară la turneul de la Birmingham, care are o istorie de 40 de ani. Prima dată se întâmpla în 2015, când sportiva noastră se oprea în sferturi, fiind învinsă în 3 seturi de Kristina Mladenovic.
Organizatorii au anunțat în urmă cu scurt timp programul primei zile, iar duelul dintre Halep și Tsurenko va începe în jruul orei 17:00 (ora României), pe arena centrală de la Birmingham, după duelurile Ajla Tomljanovic - Petra Martic și Harriet Dart - Camila Osorio Serano.
Tot luni va debuta și Gabriela Ruse, care o va întâlni pe chinezoaica Qiang Wang (146 WTA), meci care va începe în jurul orei 18:00. Cele două jucătoare nu s-au mai întâlnit niciodată în circuit. A 3-a româncă de pe tabloul principal este Sorana Cîrstea, care va intra în competiție abia marți, care o va întâlni pe americanca Shelby Rogers (42 WTA). Românca a pierdut ambele dueluri directe de până acum în fața americancei, la Rio de Janeiro 2016 și US Open 2021.
Partida dintre Simona Halep și Lesya Tsurenko va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe eurosport.ro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo