Eurosport
Sorana Cîrstea, în sferturi la Birmingham! Românca, victorie clară cu Aleksandra Krunic
De
Publicat 15/06/2022 la 13:23 GMT+3
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Birmingham, după ce a trecut în două seturi de Aleksandra Krunic, scor 6-1, 6-1.
Sorana Cîrstea
Credit imagine: Getty Images
Sorana Cîrstea face un turneu mare la Birmingham. După ce a trecut greu de Shelby Rogers în primul tur, sportiva noastră nu a avut emoții împotriva Aleksandrei Krunic și s-a calificat în sferturile de finală.
Sorana a făcut un meci aproape fără greșeală și s-a impus cu 6-1, 6-1, la capătul a doar 72 de minute de joc. Pentru un loc în semifinale, românca se va duela cu învingătoarea disputei Caty McNally - Donna Vekic, care va avea loc tot astăzi.
Sorana Cîrstea, prima sfertfinalistă de la Birmingham
Indiferent de adversara din runda următoare, Sorana va avea o șansă bună de a avansa în semifinale. Americanca este pe locul 197 în lume și vine din calificări, iar Vekic este o jucătoare cu nume, dar care este în plin proces de revenire în elită, după o perioadă neafastă, provocată de accidentări.
Sorana Cîrstea a mai ajuns o singură dată în sferturi la Birmingham, în 2013, când a pierdut chiar în fața Donnei Vekic, astfel că un eventual duel cu jucătoarea croată ar fi un prilej de revanșă.
Pe lângă Sorana Cîrstea, în sferturile de la Birmingham are șanse mari să ajungă și Simona Halep. Constănțeanca va juca, după ora 16:00, contra britanicei Harriet Dart, meci care va putea fi urmărit în format live-text pe eurosport.ro.
În optimile de la Birmingham se află și Gabriela Ruse, care va juca împotriva învingătoarei duelului Jana Fett - Shuai Zhang, întrerupt din cauza ploii la scorul de 7-5, 3-4.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo