Duminică trebuia să se dispute finala Adria Tour de la Zadar, Croația, însă petrecerea s-a spart brusc în momentul în care Grigor Dimitrov a anunțat că testul lui pentru coronavirus a ieșit pozitiv. Bulgarul disputase o partidă la Zadar în cadrul aceluiași eveniment cu doar o zi înainte, sâmbătă. Goran Ivanisevic și Djordje Djokovic, fratele mai mic al lui Nole, au ieșit pe teren înaintea finalei și au anunțat că ultimul act nu va mai avea loc.
Luni seară, un alt jucător a fost confirmat pozitiv cu coronavirus. Este vorba despre sârbul Viktor Troicki. Acesta și soția lui însărcinată și-au făcut de urgență testul după ultimele informații de la Zadar, iar veștile nu au fost deloc bune. De altfel, Troicki a evoluat la turneul de la Belgrad. Marți se așteaptă ca și rezultatul testului lui Djokovic să fie dat publicității.

Ce a spus Viktor Troicki după ce a fost depistat pozitiv

Tenis
Roger Federer, nerăbdător să revină în competiții! Ce spune despre parcursul lui Djokovic din 2021
ACUM 21 ORE
Viktor a confirmat, pentru Telegraf, că a fost testat pozitiv şi a dezvăluit ce s-a întâmplat cu el şi soţia sa însărcinată. Aleksandra ar urma să nască în luna iulie. Căsătoriţi din 2016, Viktor şi Aleksandra mai au o fetiţă, Irina (3 ani), care a fost testată negativ.
"Este adevărat că eu şi soţia mea am fost testaţi pozitiv. Ea a fost testată vineri şi după ce am aflat că rezultatul este pozitiv, duminică am fost testaţi şi eu şi fiica mea. Fiica mea (n.r. Irina) a fost testată negativ, în timp ce eu şi soţia mea am fost testaţi pozitiv", a declarat Viktor Troicki.

Adria Tour, focar de infecție cu coronavirus

Grigor Dimitrov este cel mai bine clasat jucător din ATP (locul 19) care a anunțat că s-a infectat cu COVID-19. Din câte se pare, bulgarul nu s-a simţit bine, având probabil simptome, iar duminică i s-a confirmat că are coronavirus. El a fost până de curând în SUA, unde a petrecut perioada de izolare aferentă pandemiei, pentru ca apoi să meargă la Monaco. La Monte Carlo s-a testat pentru coronavirus, iar rezultatul a sosit abia ieri.
"Vreau să îi anunţ pe fanii mei că am fost testat pozitiv la COVID-19. Vreau pe această cale să îi sfătuiesc pe toţi cei care au intrat în contact cu mine în ultimele zile să se testeze şi să ia toate măsurile de precauţie. M-am întors acasă şi mă recuperez. Vă mulţumesc pentru suportul vostru şi vă doresc să fiţi sănătoşi", a scris Dimitrov pe Twitter. După ce Grigor Dimitrov a anunțat că a fost depistat pozitiv cu coronavirus, fostul său adversar de la turneu, Borna Coric a informat că și el are COVID-19.
Tenis
"E nedrept ca el să fie mereu tipul cel rău!" Becker, despre modul în care Djokovic este tratat
17/09/2021 LA 09:16
Tenis
Wilander surprinde! Cum vrea să se încheie cursa pentru supremație între Federer, Nadal și Djokovic
16/09/2021 LA 12:36