Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep a explicat ce fel de accidentare a suferit în primul meci de la Cincinnati

Nicu Savin

Publicat 18/08/2021 la 00:23 GMT+3

Simona Halep s-a calificat în turul secund al turneului WTA 1000 de la Cincinnati, după o victorie în 3 seturi împotriva polonezei Magda Linette, scor 6-4, 3-6, 6-1. În setul secund al partidei, Simona a acuzat probleme la coapsa piciorului drept și a avut nevoie de îngrijiri medicale. După meci, sportiva noastră a oferit primele detalii despre accindentarea care i-a îngrijorat pe fani.

Simona Halep

Credit imagine: Eurosport

Simona Halep a simțit din nou gustul unei victorii în circuitul WTA după o pauză de 3 luni, perioadă în care a fost ținută de parte de teren de accidentarea suferită la Roma. Sportiva noastră nu a avut un meci deloc ușor cu poloneza Magda Linette, pe care a învins-o în cele din urmă cu 6-4, 3-6, 6-1, la capătul unui meci care a durat 2 ore și 8 minute.
Jocul Simonei a fost unul în general solid, cu excepția startului setului secund, când poloneza s-a și desprins pe tabelă. Mai mult, Simona acuzat probleme la coapsa dreaptă și a primit îngrijiri medicale. Imediat după acel moment, ploaia a întrerupt partida timp de apoximativ o oră, iar pauza s-a dovedit a fi de bun augur pentru sportiva noastră.

Simona Halep a suferit o contractură musculară în meciul cu Magda Linette

În interviul oferit la finalul partidei chiar pe teren, Simona nu a vorbit despre nefericitul episod din setul doi, dar a făcut-o la conferința de presă.
Conform site-ului oficial al WTA, Simona a solicitat intervenția medicului din cauza unei contracturi musculare, iar întreruperea cauzată de ploaie a ajutat-o să se refacă. Acest lucru s-a văzut în setul decisiv, când Simona a fost la un nivel ridicat din puncte de vedere fizic.
"Sper că mâine voi putea fi din nou la cel mai înalt nivel", a spus Simona conform sursei citate.
În turul secund de la Cincinnati, Simona va juca împotriva învingătoarei disputei Camila Giorgi - Jessica Pegula, partidă programată în această noapte.
Fiecare turneu ATP Masters 1000 și toate cele patru turnee de Mare Șlem sunt în direct, la cerere și fără reclame pe Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo