Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Nadal a confirmat prezența la Cincinnati. Spaniolul, pregătiri pentru ultimul Grand Slam al anului

Eurosport
DeEurosport

Publicat 11/08/2022 la 00:04 GMT+3

Rafael Nadal a fost nevoit să se retragă în semifinale la Wimbledon din cauza unei accidentări în zona abdominală, iar pentru a se recupera complet, spaniolul nu a intrat pe teren nici la Montreal. Totuși, Rafa a confirmat că va lua parte la ultimul turneu de pregătire înainte de US Open. Fostul lider ATP va evolua la Cincinnati, turneu transmis în exclusivitate de Eurosport și Eurosport Player.

Nadal nimmt am Masters in Cincinnati teil

Credit imagine: SID

Articol scris de Răzvan Rădulescu
Accidentarea de la Wimbledon, unde Nadal a fost nevoit să se retragă înaintea semifinalei, îi pune în continuare probleme matadorului. Fostul lider ATP nu a luat startul la turneul de săptămâna aceasta, de la Montreal. Totuși, Rafael Nadal vine cu vești bune și confirmă că va fi prezent la al doilea Masters 1000 al sezonului american de hard.

Nadal a confirmat prezența la Cincinnati

Câștigătoar a 22 de trofee de Grand Slam, Rafael Nadal a anunțat printr-o postare pe o rețea de socializare că va zbura în cursul zilei de mâine în America pentru turneul de la Cincinnati.
Va fi ultimul turneu înainte de ultimul Grand Slam al anului, US Open. "Foarte fericit să joc din nou la Cincy. Zbor acolo mâine", au fost cuvintele lui Rafa Nadal.
Fostul lider ATP s-a impus o singură dată la Cincinnati, în 2013. Spaniolul îl învingea atunci în finală pe favoritul gazdelor, John Isner, scor 6-7(8-10), 6-7(3-7).
Citește și:
Rafael Nadal este jucătorul care deține recordul celor mai multe trofee de Grand Slam câștigate în carieră. Cu victoriile de anul acesta, de la Australian Open și Roland Garros, Nadal a ajuns la 22 de trofee de Grand Slam câștigate. Novak Djokovic s-a apropiat la un trofeu distanță odată cu victoria de la Wimbledon, însă tenismenul sârb nu are șansa de a egala performanța lui Nadal, deoarece nu va putea participa la ultima mare întrecere a anului.
Turneul Masters 1000 de la Cincinnati, cât și ultimul Grand Slam al anului, US Open sunt transmise în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo