Alcaraz simte în continuare presiunea după eliminarea din Montreal: "Fiecare meci este o provocare"

Carlos Alcaraz continuă pregătirea pentru US Open la turneul de Masters de la Cincinnati, unde îl va întâlni în primul meci pe Mackenzie McDonald. Tenismenul iberic caută revanșa după eliminarea prematură de la Montreal și a vorbit despre competiția din Ohio, unde speră să facă o figură mult mai bună.

Carlos Alcaraz durante el Masters de Montreal 2022

Credit imagine: Getty Images

Jucătorul de 19 ani va reveni pe terenul de tenis la o săptămână de la eliminarea sa bizară din Canada, în fața lui Tommy Paul. Alcaraz era al doilea favorit la câștigarea competiției, însă a cedat sub presiune și nu a putut să treacă de niciun tur.
Ibericul a vorbit în cadrul unei conferințe de presă premergătoare startului său la Cincinnati despre situația sa actuală, fiind văzut printre favoriți la fiecare turneu la care participă.
Carlos știe că are o presiune imensă pe umerii săi și este conștient că va fi greu să o gestioneze, însă face tot posibilul pentru a nu regresa. Cele mai bune rezultate din acest sezon ale lui Alcaraz au venit pe zgură și pe terenul de hard de la Miami.
"În acest moment fiecare meci este o provocare pentru mine, o provocare să rămân la fel ca întotdeauna. Sunt numărul patru mondial, unul dintre favoriți la câștigarea trofeului, deci poate fi puțin dificil să gestionez toată presiunea.
Mă antrenez la maxim și la cel mai bun nivel al meu, cu scopul de a evolua și de a reproduce nivelul pe care l-am arătat în sezonul de zgură și la Miami. Pentru mine, să rămân același jucător este întotdeauna o provocare", a declarat jucătorul din Murcia, citat de puntodebreak.
Citește și:

Alcaraz, despre eliminarea de la Montreal

Ibericul a vorbit în continuare și despre înfrângerea suferită în primul tur al turneului din Canada și este pregătit să arate că tot ce s-a întâmplat la Montreal a fost doar o întâmplare.
"Am înțeles tot ce s-a întâmplat la Montreal. Nu am putut gestiona presiunea de a fi unul dintre favoriții la titlu sau cea a poziției din clasament pe care o am acum. Am venit aici să mă antrenez și să arăt unde sunt. Știu că întâlnesc cei mai buni jucători din lume și că trebuie să dau tot ce am mai bun."
Confruntarea dintre Carlos Alcaraz și Mackenzie McDonald va avea loc mâine, la ora 02:00, ora României.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo