Eurosport
Sonego l-a taxat pe Nadal după ce l-a chemat la fileu la Wimbledon: "Vezi așa ceva doar la turnee de categoria a treia"
De
Publicat 03/07/2022 la 11:01 GMT+3
Dacă meciul dintre Kyrgios și Tsitsipas a fost descris drept "un circ", nici din meciul Nadal - Sonego nu au lipsit controversele, după ce ibericul l-a chemat la fileu pe italian pentru a-i atrage atenția cu referire la strigătele pe care le produce pe teren.
Sonego - Nadal
Credit imagine: Getty Images
Rafael Nadal (4 ATP) s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală de la Wimbledon 2022. Spaniolul a trecut fără probleme de tenismenul italian, Lorenzo Sonego (54 WTA) în trei seturi, 6-1, 6-2 și 6-4. În setul al treilea, la scorul de 4-4, fostul lider ATP l-a chemat la fileu pe Sonego pentru a-l avertiza despre strigătele venite destul de târziu după ce italianul lovea mingea.
Ieșirea lui Nadal a surprins pe toată lumea. Lăudat pentru eleganță și fair-play, Rafa nu a mai suportat strigătele adversarului și l-a chemat pe acesta la fielu pentru a-i atrage atenția. După meci însă, spaniolul a clarificat situația și și-a cerut scuze pentru comportamentul său de pe teren, spunând că va merge direct să vorbească cu Lorenzo.
CITEȘTE ȘI:
Sonego l-a taxat pe Rafa Nadal la Wimbledon: "Vezi așa ceva doar la turnee de categoria a treia!"
După ce a condus cu 4-2 în setul al treilea și italianul avea să egaleze la 4-4, Nadal a venit la fileu pentru a-l atenționa pe Sonego că, țipetele venite destul de târziu după ce italianul lovea mingea nu erau fair-play. Arbitrul de scaun a fost de acord cu spaniolul, în timp ce Sonego avea să cedeze următoarele două game-uri și să piardă partida: "Mă simt rău dacă l-a deranjat cu ceva, în niciun caz nu am făcut-o într-un mod negativ. Am vrut doar să-i spun ceva și să vorbesc din nou cu el acum", a declarat Nadal.
Sonego nu l-a iertat pe Rafa și a criticat gestul ibericului: "Eu nu prelungesc strigătul decât după terminarea imediată a punctului, nu mă așteptam să mă cheme la fileu, aceste lucruri se întâmplă doar în turneele de categoria a treia sau între veterani, nu la Wimbledon. Trebuie să recunosc că m-a deranjat și am avut de suferit de pe urma lui. Dacă nu era vorba de Nadal, cu siguranță ar fi existat o mai mare atenție asupra acesui lucru", a spus Sonego la conferința de presă.
Turneul de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului, este programat în perioada 27 iunie - 10 iulie și va fi transmis în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2022/07/02/3402974.jpg)
Wimbledon 2022 - 3 iulie, transmisiuni Eurosport 1&2
Credit imagine: Eurosport
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo