Gabriela Ruse, surprinsă în lojă la meciul lui Jannik Sinner de la Wimbledon! Care este motivul

Jannik Sinner îl întâlnește pe Nuno Borges în primul meci al zilei pe Terenul Central la Wimbledon. În loja portughezului a fost surprinsă Gabriela Ruse, care ar avea o relație cu acesta. Românca a venit și la Țiriac Open să îl susțină pe lusitan, iar cei doi își comentează foarte des cu mesaje sugestive la postările de pe Instagram.

Gabriela Ruse nu este dezamăgită de cum s-a încheiat sezonul de iarbă! "Simt că am progresat"

Sursa video: Eurosport

Ziua cu numărul trei la Wimbledon este deschisă pe Terenul Central de un meci foarte interesant. Jannik Sinner, care a avut probleme în runda inaugurală cu Miomir Kecmanovic, îl întâlnește pe Nuno Borges, lusitanul trecând printr-o formă bună pe iarbă.
Banner Casa Pariurilor

Banner Casa Pariurilor

Credit imagine: Eurosport

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
La ora scrierii articolului, cei doi se află în al doilea set, după ce Sinner s-a impus la tie-break în primul act. Pe imaginile surprinse de-a lungul meciului a fost arătată de câteva ori boxa lui Nuno Borges. Pe lângă Hugo Anao, antrenorul său, lusitanul este susținut de conaționalii Jaime Faria și Pedro Sousa, dar și de Gabriela Ruse și de cel care o pregătește pe româncă, Adrian Cociașu.
picture

Loja lui Nuno Borges la meciul cu Jannik Sinner - Gabriela Ruse este în partea dreaptă

Credit imagine: Eurosport

Motivul pentru care Gabriela Ruse se află la meci ar fi că are o relație cu Nuno Borges. La Țiriac Open, ea a fost prezentă în lojă la partida portughezului cu Damir Dzumhur și l-a încurajat cu fiecare ocazie pe lusitan. În plus, cei doi comentează des pe Instagram cu mesaje din care reiese că sunt mai mult decât simpli prieteni, lucru remarcat în ultimul timp de tot mai multe persoane.
  • Gabriela Ruse a fost eliminată în primul tur la Wimbledon, însă își va continua aventura la dublu, unde va face echipă cu Marta Kostyuk.

Declarațiile făcute de Gabriela Ruse după eliminarea de la Wimbledon

După ce partida din primul tur de la Wimbledon s-a încheiat, Gabriela Ruse a oferit un interviu pentru Eurosport. Sportiva din România a mărturisit că îi este dificil să accepte că nu a reușit să câștige până acum un meci la All England Club. Ea consideră că lipsa de hotărâre din momentele în care a fost aproape să câștige primul set a contat foarte mult.
"Este puțin dificil în momentul acesta să accept faptul că nu am reușit să câștig niciun meci la Wimbledon până acum. Am primit un 6-0 din partea acestui Grand Slam, dar mai încercăm la anul. Am început bine, am fost puțin tensionată, am simțit că meciul va fi dificil. Un moment în care nu am fost destul de hotărâtă, nu am servit așa cum mi-aș fi dorit și totul s-a schimbat în favoarea ei", a declarat Gabriela Ruse.
Pentru Gabriela Ruse urmează proba de dublu de la Wimbledon, unde va face pereche cu Marta Kostyuk. Cele două nu au evoluat atât de des în ultima perioadă, iar românca pune acest fapt pe seama rezultatelor obținute la simplu. Totuși, ea a punctat că se bucură să facă din nou echipă cu sportiva din Ucraina.
"Pentru că amândouă am început să jucăm din ce în ce mai bine la simplu, dublul nu mai este pentru noi o prioritate atât de mare, dar vom continua să jucăm împreună, să ne bucurăm de aceste momente frumoase pentru că e minunat să joci la un Grand Slam, nu toată lumea ajunge aici. Vom da ce putem noi mai bine. Mai am de jucat la Wimbledon, măcar la dublu", a spus Gabriela Ruse.
Pentru finalul de sezon, Gabriela Ruse speră să ajungă în top 50 mondial, precizând că acesta este obiectivul ei principal. Totodată, reprezentanta noastră spune că nu este dezamăgită de evoluția de la Wimbledon și consideră că a făcut progrese în jocul său.
"Mi-am propus ca până la finalul anului să intru în top 50. Sunt bucuroasă cu tot ce s-a întâmplat în sezonul de iarbă, am arătat un tenis extraordinar, sunt sănătoasă și lucrurile merg foarte bine pentru mine, chiar dacă aici nu s-a legat așa cum mi-aș fi dorit eu.
Nu sunt dezamăgită, așa este tenisul, câteodată o decizie... nu vreau să îi zic proastă, dar o decizie nepotrivită într-un moment poate schimba deznodământul unui meci. Sunt foarte pozitivă, sunt bucuroasă cu tot ceea ce fac, simt că am progresat, simt că sunt din ce în ce mai bună și cred că am început să simtă acest lucru și adversarele mele", a concluzionat Gabriela Ruse.
Wimbledon 2026, al treilea turneu de Grand Slam al anului, va putea fi urmărit în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo