Benoit Paire este unul dintre cei mai controversați jucători din circuit. În acest an, francezul a oferit mai multe momente necaracteristice sportului alb, care i-au atras antipatia. Prin declarațiile și acțiunile sale din ultima perioadă, Paire l-a depășit chiar și pe Nick Kyrgios, un alt rebel al circuitului masculin, care mereu iese în evidență prin cuvinte tăioase la adresa rivalilor sau excese de furie pe terenuri.
În prima parte a sezonului, Paire a declarat că nu este deloc interesat să câștige vreun meci, ci participă la turnee doar pentru a lua premiul oferit pentru prezența în primul tur. Din cauza acțiunilor sale, francezul a fost părăsit de sponsori, fapt pentru care la Roland Garros a jucat în același echipament cu care erau îmbrăcați copiii de mingi.

Benoit Paire, avertizat pentru non-combat la Wimbledon

US Open
US Open 2021: Trei ponturi pentru ultimul Grand Slam din acest an
31/08/2021 LA 12:27
În primul tur de la Wimbledon, Paire l-a întâlnit pe Diego Scwartzman. Primele două seturi au fost echilibrate, dar argentinianul și le-a trecut pe ambele în cont, scor 6-3, respectiv 6-4.
În setul 3, francezul a cedat complet inițiativa și nu a câștigat decât 5 puncte, 3 dintre ele chiar în primul game. Total indolent pe teren, Paire a trimis intenționat două mingi în fileu, ceea ce l-a determinat pe arbitrul partidei să-l avertizeze pe francez pentru încălcarea conduitei sportive, pentru lipsa de combativitate.
În acel moment, Paire a explocat: "Cheamă fizioterapeutul, am o problemă medicală!". Oficialul nu s-a conformat și i-a răspuns: "Nu poți juca așa. Nu voi apela la fizioterapie pentru asta. Trebuie să arăți mai multă sportivitate."

Rezumatul partidei Schwartzman - Paire, în care francezul a fost avertizat pentru non-combat

Atitudinea francezului i-a scos din sărite și pe fanii din tribune. "Irosești timpul tuturor!", i-a strigat un suporter lui Paire în timpul ultimului game al meciului care a durat o oră și 35 de minute.
În 2021, Paire a câștigat doar 2 partide din 19 jucate. Tot din cauza compertamentului său, Paire a fost exclus din echipa olimpică a Franței.
https://i.eurosport.com/2021/06/29/3163884.jpg
Orice lovitură de la Wimbledon de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Western & Southern Open
Benoit Paire și-a recăpătat dragostea pentru tenis! Francezul explică: "Simt că redevin tenismen"
18/08/2021 LA 13:18
Wimbledon
Benoit Paire, declarație total lipsită de respect la adresa fanilor de la Wimbledon
29/06/2021 LA 14:35